Participarea ministrului delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr la deschiderea oficială a Școlii de vară a Centrul de Studii Transilvane
Participarea ministrului delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr la deschiderea oficială
03 Jul, 2015 13:05
ZIUA de Constanta
940
Marime text
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr a participat astăzi, 3 iulie, la deschiderea celei de-a XI-a ediții a Școlii de vară organizate de Academia Română - Centrul de Studii Transilvane de la Cluj.
La ceremonia desfășurată în Aula Magna a Universității Transilvania din Brașov au fost prezenți reprezentanți ai mediului academic, ai autorităților locale, precum și cei 40 de participanți, profesori români care predau istoria în instituții de învățământ din comunitățile românești din Ucraina, Republica Moldova, Serbia și Ungaria.
În alocuțiunea susținută cu acest prilej, demnitarul român a vorbit despre soliditatea legăturilor dintre Romania și comunitățile românești de pretutindeni și a subliniat importanța pe care statul român o acordă afirmării și păstrării identității românești, din punct de vedere lingvistic, cultural și spiritual, în rândul acestor comunități.
“Identitatea este cea care ne ajută azi să ne găsim locul într-o lume deschisă, într-o lume a diversității culturale, într-o lume a dialogului. În Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria și Bulgaria trăiesc în vetre istorice ale românității milioane de români. Pentru acești români, nevoia de identitate este strâns legată de identificarea unei voci proprii în societatea statelor în care se regăsesc. Este vorba, în primul rând, despre participarea la bunul mers al țărilor ai căror cetățeni sunt, condiție esențială a democrației și libertății. Mă bucur să îi regăsesc aici pe unii dintre oamenii care duc la îndeplinire această misiune atât de importantă. Vreau să le transmit întregul meu respect și admirația mea sinceră, de român, înainte de toate, dar și de profesor și ministru delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare. Vreau să vă asigur, pe toți cei prezenți astăzi aici, că vom fi mereu alături de toți românii care susțin păstrarea vie a identității naționale în vetrele istorice din jurul granițelor și oriunde sunt români.”, a spus ministrul delegat Angel Tîlvăr în intervenţia sa.
Proiectul Școala de vară cu tema „Provocările Istoriei ca Știință și Disciplină de Învățământ la Începutul Mileniului III” al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române este sprijinit de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP – MAE), în cadrul Programului de finanțare Educaţie – „Nicolae Iorga”.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii