Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:37 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene George Ciamba la sesiunea privind prevenirea și combaterea migrației ilegale din cadrul Reuniunii consulare regionale (Atena, 18-20 iunie)

ro

20 Jun, 2015 21:44 1339 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba a participat la sesiunea de lucru dedicată temei prevenirii și combaterii migraţiei din cadrul Reuniunii consulare regionale, desfășurată la Atena în perioada 18-20 iunie 2015, organizată de Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul Departamentului Consular. La reuniune au participat diplomați români cu atribuții consulare la nivel regional (Republica Elenă, Turcia, Cipru, Serbia, Macedonia, Liban, Maroc, Algeria, Tunisia, Egipt, Siria, Irak și Iran) și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu.

În debutul intervenției sale, secretarul de stat George Ciamba a salutat inițiativa Departamentului Consular de a aborda acest subiect foarte important și actual pe agenda europeană, dar și în contextul în care la 20 iunie se aniversează Ziua Mondială a Refugiaților.
Politica de migrație este un subiect foarte important pe agenda europeană. Săptămâna viitoare la reuniunea Consiliului European, printre alte subiecte importante, se va afla și cel al politicii de migrație. Este foarte important să vedem subiectul politicii de migrație în ansamblu, legat de celelalte politici europene, cum ar fi politica de azil. Pentru România este important să manifeste solidaritate în cadrul UE, chiar dacă am fost într-o zonă care până acum a fost protejată de valul imigraționist, dar trebuie să avem în vedere și posibilitățile și implicațiile la nivelul resurselor de care dispunem”, a afirmat secretarul de stat George Ciamba. În context, s-a referit și la pregătirea misiunilor diplomatice ale României de a face față fenomenului migraționist, reamintind că, în cadrul demersurile efectuate pentru aderarea la spațiul Schengen, s-au făcut investiții importante atât în securizarea frontierelor externe ale României, cât și în rețeaua oficiilor consulare.

La rândul său, directorul general al Departamentului Consular Bogdan Stănescu a prezentat o analiză a procedurilor privind acordarea vizelor de intrare în România, cu accent pe preluarea și examinarea cererilor de vize. “Procedurile privind acordarea vizelor de intrare în România constituie un prim filtru menit a preveni migraţia ilegală şi alte posibile riscuri. Alături de Ministerul Afacerilor Externe și instituțiile române cu atribuții în acest domeniu depun eforturi susținute pentru combaterea fenomenului migrației ilegale”, a afirmat Bogdan Stănescu subliniind faptul că autoritățile române angrenate în prevenirea migrației ilegale urmăresc cu atenție deosebită atât zonele care reprezintă importante rute de tranzit, cât și statele de proveniență a fenomenului migrației ilegale.
Bogdan Stănescu a subliniat necesitatea unei acțiuni susținute în privința combaterii fenomenului migrației ilegale, în contextul demersurilor constante pe care România le face pentru aderarea la spațiul Schengen, dar și al înscrierii în demersurilor comunitare de securizare a frontierelor externe.

În cadrul reuniunii, o atenție deosebită a fost acordată și temei comunicării consulare în situații de criză, pe cele două componente – pe de o parte, prevenirea unor situații de criză, prin informarea cetățenilor români cu privire la riscurile la care se expun călătorind în zonele de conflict, în acest sens fiind menționate campaniile de informare derulate de MAE; pe de altă parte, acțiunile de asistență consulară pentru cetățenii români aflați în situații deosebite. În acest sens a fost subliniată necesitatea unei comunicări operative între oficiile consulare, Centrala MAE și celelalte autorități cu atribuții în gestionarea situațiilor în care cetățeni români se află în dificultate.

De asemenea, a fost subliniată necesitatea comunicării rapide de informații actualizate permanent de către oficiile consulare către Centrala MAE, în primul rând pentru ca autoritățile române să gestioneze, printr-o acțiune coerentă și eficientă, situațiile deosebite în care se află cetățenii români, și, în al doilea rând, pentru ca opiniei publice să îi fie furnizate cu promptitudine informații corecte și relevante.
Reuniunea a oferit cadrul prezentării și dezbaterii unor studii de caz de gestionare a unor situații de criză, propunerile avansate de reprezentanții oficiilor consulare urmând a fi analizate în vederea îmbunătățirii procedurilor de comunicare consulară în situații de criză.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii