Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:25 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precizări MAE privind activitatea secţiei consulare a ambasadei României la Ankara

ro

09 Mar, 2016 17:04 1081 Marime text
Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public privind activitatea secţiei consulare a ambasadei României la Ankara, MAE face următoarele precizări:
 
Ministerul Afacerilor Externe este în curs de  verificare a tuturor informaţiilor cu privire la acest caz. O anchetă la nivelul MAE este în curs de desfăşurare. Având în vedere că procedurile nu sunt încheiate, MAE nu poate să se antepronunţe în niciun aspect ce ţine de acest caz.

La finalizarea anchetei dispuse de conducerea MAE vor fi luate măsurile legale ce se impun, în conformitate cu legile în vigoare, urmând ca aceste măsuri să fie comunicate în mod transparent opiniei publice.  

În ceea ce priveşte activitatea şefului secţiei consulare, la care se face referire în spaţiul public, persoana în cauză a fost rechemată, începând cu data de 14 martie 2016,  din misiunea de la Ankara ca urmare a sesizării unor abateri disciplinare și profesionale. Menționăm că diplomatul respectiv a fost sancționat disciplinar în cursul anului 2014 pentru abateri în activitatea consulară desfășurată la Consulatul General al României la München.

Acuzaţiile vehiculate în spaţiul public de acesta au fost formulate ulterior dispunerii măsurii de încetare a misiunii la Ankara.
Anterior rechemării sale în ţară, consulul nu a semnalat niciun fel de nereguli legate de procedura de acordare a vizelor.
De asemenea, nu s-au înregistrat reclamații din partea solicitanților de vize, iar echipa de control trimisă de MAE la Ankara nu a constatat probleme în acest sens.

De altfel, dispoziţiile legale în materie de vize impun obligativitatea prezenței personale a solicitanților la momentul depunerii cererilor la misiunile diplomatice și oficiile consulare române, excepțiile fiind expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, taxele consulare aferente eliberării vizelor sunt stabilite prin lege, prevederile aplicabile fiind respectate cu stricteţe de către toate consulatele României.
 
 Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii