Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:26 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea de către ministrul Lazăr Comănescu a ambasadorului Republicii Cipru în Romania, Dimitris Hatziargyrou

ro

25 Jan, 2016 19:57 1050 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, l-a primit în audienţă la 25 ianuarie 2016 pe Dimitris Hatziargyrou, ambasadorul Republicii Cipru în România, în vizită de curtoazie.
În cadrul întrevederii au fost evidenţiate relaţiile bilaterale foarte bune, bazate pe o colaborare dinamică pe multiple paliere, în special cel economic. A fost subliniată importanţa valorificării potenţialului de cooperare existent, inclusiv prin impulsionarea schimburilor comerciale şi a investiţiilor.
Cu acest prilej a fost realizat un schimb de opinii privind principalele teme de pe agenda bilaterală, în perspectiva unor contacte la nivel înalt preconizate pentru perioada următoare. Au fost, de asemenea, abordate subiecte de pe agenda europeană cu accent pe problematica migraţiei şi relaţia Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord cu Uniunea Europeana. În context, cei doi interlocutori au reiterat importanţa consolidării cooperării bilaterale pe subiecte de interes comun la nivel european.
Au fost discutate, totodată, subiecte de actualitate ale agendei internaţionale, printre care şi perspectivele de soluţionare a dosarului cipriot. Partea română a exprimat susţinere pentru eforturile în direcţia reunificării Ciprului, conform rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU, şi a salutat reluarea procesului de negocieri.


Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii