Republica Slovenia – Condiţii meteorologice nefavorabile

06 Mar, 2015 11:14
ZIUA de Constanta
1057
Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se deplasează sau se află deja pe teritoriul Republicii Slovenia că Agenţia de Mediu slovenă a ridicat alerta la nivelul de cod portocaliu de vânt foarte puternic, pentru regiunea Primorsko, din sud-vestul Sloveniei, în apropierea frontierelor cu Italia şi Croaţia.
Se estimează că se vor înregistra rafale de vânt cu o viteză de până la 140 km/h. Intensificări ale vântului se vor înregistra până vineri, 6 martie 2015, fapt pentru care circulaţia rutieră poate fi astfel semnificativ îngreunată pe autostrăzi, mai ales pe autostrada A1, care face legătura cu Italia – regiunile Friuli-Venezia Giulia şi Veneto.
Precizăm că autostrada A1 este în prezent închisă pe porţiunea Kaseteleč – Kozina, în direcţia Ljubljana, traficul fiind redirecţionat pe un drum naţional. În lunile martie şi aprilie 2015, ca urmare a unor lucrări, autostrada A1 va fi închisă complet pe porțiunea Kozina – Črni – Kal, în direcția Koper, în intervalul orar 20:00 şi 5:00.
În aceste condiţii, recomandăm cetăţenilor români care doresc să călătorească în Republica Slovenia să manifeste prudenţă şi să respecte avertizările şi semnele de circulaţie rutieră. Totodată, celor care doresc să tranziteze teritoriul sloven, le recomandăm să se informeze constant cu privire la restricţiile existente în circulaţia rutieră şi feroviară, precum şi asupra situaţiei meteo, accesând pagina Internet http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/SI-Slovenia.html.
Informaţii privind situaţia rutieră în Republica Slovenia pot fi obţinute de la Centrul de informare – cu activitate permanentă, accesând pagina de Internet http://www.promet.si, precum şi prin apelarea numerelor de telefon 00 386 151 88 518 (acces internaţional) şi „1970” (doar de pe teritoriul Republicii Slovenia).
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează cetăţenilor români recomandările de a consulta informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă” - care poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii