Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:55 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România va exercita și în 2016 Președinția Comitetului de Securitate al Organizației pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)

ro

12 Jan, 2016 18:09 1134 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează că, la invitaţia Germaniei, actuala Preşedinţie în Exerciţiu a Organizației pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), România va continua să exercite Președinția Comitetului de Securitate al OSCE, în intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2016. Funcţia va fi îndeplinită de către Reprezentantul Permanent al României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, ambasadorul Cristian Istrate, asistat de o echipă alcătuită din diplomați ai Misiunii Permanente a României la Viena, cu sprijinul instituţiilor românești cu atribuții în aria tematică a Comitetului de Securitate al OSCE.
În exercitarea mandatului, România va continua să urmărească promovarea unor abordări pragmatice, integrate, multidimensionale ale OSCE în combaterea amenințărilor transnaționale. Pe acest fond, România va sprijini, în mod deosebit, implementarea şi aprofundarea angajamentelor OSCE în domeniul combaterii ameninţărilor transnaţionale, cu accent pe combaterea terorismului şi extremismului violent, consolidarea securității cibernetice, combaterea criminalității transnaționale organizate şi gestionarea provocărilor de securitate asociate fenomenului migrației ilegale.

De asemenea, va încuraja creşterea interacțiunii OSCE cu alte organizaţii regionale şi internaționale relevante, precum şi cu Partenerii de Cooperare mediteraneeni şi asiatici ai organizaţiei, pe palierul combaterii ameninţărilor transnaţionale, evidențiind relevanța OSCE pentru securitatea europeană şi a regiunilor adiacente.

Prin exercitarea Preşedinţiei Comitetului de Securitate pentru al doilea an consecutiv, România continuă să își asume un rol activ în cadrul OSCE, cu obiectivul de a contribui la asigurarea păcii, securității şi cooperării în Europa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii