Vizita ministrului delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, în Statul Israel

03 May, 2015 16:10
ZIUA de Constanta
1014
Marime text
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a efectuat, în perioada 30 aprilie – 3 mai 2015, o vizită de lucru în Statul Israel.
În cadrul vizitei, delegația a fost invitată la Așezământul Românesc din Ierusalim, locul de reprezentare a Patriarhiei Române în Țara Sfântă, loc unde au ajuns peste 50000 de români în pelerinaj, în cursul anului 2014. Demnitarul român a fost primit de părintele Teofil Anăstăsoaie, cel care asigură reprezentarea României la locurile sfinte.
Ministrul delegat a avut, de asemenea, o întrevedere cu doamna ambasador Colette Avital, evreică originară din România, președinte al Camerei de Comerț Israel – România, unul dintre românii care ocupă poziții importante pe scena politică israeliană. În cadrul întrevederii, au fost abordate probleme bilaterale care țin de experiența parlamentară și politică a doamnei ambasador Avital, inclusiv apecte legate de diaspora.
În cea de-a treia zi a vizitei, demnitarul român s-a întâlnit cu membri ai organizației AMIR, cu președintele organizației AMIR, Michael Harish, o personalitate a politicii israeliene, fost ministru în guvernul israelian și membru al Knesetului în mai multe legislaturi. Ambele întâlniri au scos în evidență imaginea pozitivă de care se bucură evreii români în societatea israeliană. În ceea ce privește întrevederea cu AMIR, s-a decis inițierea colaborării pentru sprijinirea proiectului de înființare a unui muzeu la Rosh Pina, una din primele localități populate cu evrei originari din România. Totodată, s-a subliniat importanța pe care trebuie acordată studiului și folosirii limbii române pentru promovarea valorilor române. ”Cu toți trebuie să contribuim la păstrarea și promovarea identității române”, a precizat ministrul delegat.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii