Biroul pentru Imigrări Pe linia combaterii șederii ilegale au fost organizate acțiuni și controale cu forțe proprii
Biroul pentru Imigrări:Pe linia combaterii șederii ilegale au fost organizate acțiuni și controale cu forțe
15 Feb, 2024 10:31
ZIUA de Constanta
520
Marime text
Comunicat de presă Pitești, 15 februarie 2024
POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN ARGEȘ AU ASIGURAT MANAGEMENTUL ȘEDERII ÎN ROMÂNIA PENTRU APROXIMATIV 5.000 DE PERSOANE DIN STATE TERȚE, ÎN ANUL 2023
În anul 2023, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Argeș au asigurat managementul șederii în România pentru aproximativ 4.800 de persoane, dintre care 3.540 din state terțe și 987 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistați 65 străini în situații ilegale, fiind emise aproximativ 40 de decizii de returnare de pe teritoriul României. Totodată, au fost acordate aproximativ 2.000 de avize de angajare.
Activitatea polițiștilor de imigrări s-a desfășurat, în perioada de referință, în vederea asigurării cunoașterii și aplicării prevederilor legale ce reglementează activitatea specifică pe linie de străini.
Astfel, în ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, polițiștii de imigrări au asigurat managementul șederii, pe raza județului, pentru 4.890 de persoane, dintre care 3.540 din state terțe, cei mai mulți din Turcia, Nepal, India și Sri Lanka, precum și 987 din Uniunea Europenă/SEE/CH, majoritatea din Franța și Italia.
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.
În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada analizată au fost primite 31 de invitații depuse pentru străini din Iordania, Egipt și Liban.
De asemenea, ca urmare a aprobării prelungirii dreptului de ședere au fost emise 2.732 de permise de ședere temporară și pe termen lung. Au fost eliberate 276 de certificate de înregistrare și 15 cărți de rezidență permanentă.
În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 2.395 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1.953 de avize de angajare/detașare pentru lucrători permanenţi, detașați și înalt calificați.
Pe linia combaterii șederii ilegale au fost organizate acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 65 de străini în situații ilegale, fiind emise 37 de decizii de returnare prin care s-a stabilit obligația de returnare de pe teritoriul României, dintre care patru sub escortă și instituite 12 consemne de interzicere a intrării în România, pentru perioade cuprinse între 3 luni și 5 ani.
Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 703 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 352.010 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare și O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.
Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI ARGEȘ
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii