Biroul pentru Imigrări Trei cetățeni din Bangladesh depistați în ședere ilegală
Biroul pentru Imigrări:Trei cetățeni din Bangladesh depistați în ședere ilegală
18 May, 2023 10:39
ZIUA de Constanta
485
Marime text
București, 18 mai 2023
TREI BĂRBAȚI DIN BANGLADESH DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN SATU MARE
Polițiștii de imigrări din Satu Mare, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat, ieri, trei cetățeni din Bangladesh care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Aceștia au fost sancționați contravențional și emise decizii de returnare, iar la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni.
La data de 17 mai a.c., polițiștii de imigrări din Satu Mare au desfășurat activități specifice de control, pe raza de competență, pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor în țara noastră.
Astfel, poliţiştii au depistat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 29 de ani, din Bangladesh, care nu mai îndeplineau condițiile șederii pe teritoriul României.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceștia au intrat legal în România, în baza unei vize de lungă ședere, în scop de angajare, însă nu au întreprins demersurile necesare pentru prelungirea dreptului de ședere.
Ca urmare a celor constatate polițiștii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în termen de 15 zile, fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 3.000 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, în conformitate cu prevederile actului normativ menționat, pentru o perioadă de 6 luni.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii