IGSU Bilanțul misiunilor
IGSU:Bilanțul misiunilor
12 Jan, 2024 10:37
ZIUA de Constanta
448
Marime text
BULETIN DE PRESĂ
din 12 ianuarie
Bilanțul misiunilor zilnice
din 12 ianuarie
Bilanțul misiunilor zilnice
Peste 1.200 de persoane asistate medical, 85 de incendii și alte aproximativ 200 de misiuni desfășurate în sprijinul comunităților. Acesta este bilanțul intervențiilor gestionate de către pompierii militari, în ultimele 24 de ore.
Astfel, în cursul zilei de ieri, la nivel național, s-au înregistrat 1.530 de situații de urgență la care salvatorii au răspuns cu promptitudine.
În acest interval, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 85 de incendii izbucnite la nivelul întregii țări, în timp ce, echipajele SMURD au intervenit la 1.259 de solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Concomitent cu aceste acțiuni, pompierii au gestionat 186 de misiuni destinate protecției comunităților și bunurilor acestora, 6 persoane aflate în situații critice fiind salvate datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative.
Vă amintim că este suficient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuință. Fie evenimentele sunt observate prea târziu, fie oamenii sunt surprinși în somn sau incendiul se dezvoltă mult prea rapid pentru a mai putea face ceva. Important este să nu ajungeți în aceste situații, iar sfatul nostru este să respectați măsurile de prevenire a incendiilor.
Nu lăsați copiii nesupravegheați și păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri unde aceștia nu au acces.
Fiți responsabili și instalați un detector de incendiu în locuința dumneavoastră. Este dispozitivul simplu și la îndemâna care vă semnalează, atunci când se produce un incendiu in locuință!
Pentru preîntâmpinarea situațiilor de urgență ce pot apărea și care pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor, dinamica operativă va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național pentru dispunerea măsurilor care se impun gestionării cu eficiență a acestora.
Siguranța fiecăruia dintre noi depinde de cunoștințele și acțiunile noastre. Accesați platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, care este disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play.
Respectați recomandările noastre, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLIC
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii