IGSU Bilanțul misiunilor
IGSU:Bilanțul misiunilor
17 May, 2024 09:16
ZIUA de Constanta
397
Marime text
BULETIN DE PRESĂ
din 17 mai
Misiunile salvatorilor desfășurate în ultimele 24 de ore
din 17 mai
Misiunile salvatorilor desfășurate în ultimele 24 de ore
Echipajele de salvatori au avut o zi intensă ieri, asigurând intervenția la peste 1.500 de situații de urgență în întreaga țară. Aceste misiuni au implicat o gamă variată de situații, de la incendii și acordare de prim ajutor la accidente rutiere grave și alte situații care necesitau intervenție imediată a salvatorilor.
Astfel, pompierii militari au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru stingerea celor 53 de incendii, iar echipajele SMURD au răspuns la 1.296 de solicitări pentru asigurarea asistenței medicale de urgență persoanelor aflate în dificultate.
Alături de intervențiile la incendii și acordarea primului ajutor, în acest interval de timp, colegii noștri au intervenit în 176 situații pentru salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, precum și în alte situații de urgență care puteau pune în pericol viețile și bunurile cetățenilor.
Datorită răspunsului eficient furnizat de către pompieri pe durata misiunilor desfășurate, 6 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
Un alt aspect important al activității noastre este reprezentat de gestionarea a 8 accidente grave, unde echipajele de descarcerare au acționat pentru extragerea victimelor implicate în evenimentele rutiere.
Pe lângă aceste intervenții, au fost transmise 10 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, majoritatea dintre acestea pentru a informa populația despre prezența animalelor sălbatice în județele Cluj, Covasna, Hunedoara , Mureș, Prahova, Sibiu și Vâlcea.
Pentru a fi pregătiți în fața oricărei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro. De asemenea, puteți descărca aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din App Store sau Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii