IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore
IGSU:Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore
29 Feb, 2024 10:12
ZIUA de Constanta
551
Marime text
BULETIN DE PRESĂ
din 29 februarie
Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, pompierii militari au intervenit la aproximativ 1.700 situații de urgență înregistrate la nivel național, cele mai numeroase dintre acestea fiind în zona București–Ilfov și în județele Cluj, Prahova și Mureș.
În perioada analizată, cea mai mare pondere a misiunilor gestionate o reprezintă cazurile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 1.274 de persoane aflate în dificultate.
De asemenea, în acest interval de timp, colegii noștri au acționat în 164 de situații în sprijinul comunităților și bunurilor acestora, iar pe timpul intervențiilor desfășurate, datorită răspunsului eficient furnizat de către echipajele operative, 3 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
Totodată, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 253 de incendii izbucnite la nivel național. Din totalul acestora, 199 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată și deșeuri menajere), în urma cărora au fost afectate peste 1.000 ha de teren.
Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență 👉🏻 https://fiipregatit.ro.
De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play și oferă informații extrem de utile pentru protecția individuală sau de grup.
***
Data de 28 februarie reprezintă un moment semnificativ pentru pompierii militari din întreaga țară, sens în care sărbătorim 91 de ani de protecție civilă, perioadă în care eroismul și devotamentul salvatorilor a fost esențial în protejarea comunității!
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii