Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:43 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU Peste 3.300 de obiective controlate și amenzi

ro

02 Apr, 2024 12:52 592 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
din 02 aprilie 2023
 
Peste 3.300 de obiective controlate și amenzi de aproape 47 milioane lei, în ultimele 3 luni
 
Începand cu finalul lunii decembrie a anului trecut, Inspectoratele pentru Situații de Urgență Județene și București-Ilfov au desfășurat ample acțiuni de control și prevenire a situațiilor de urgență la unități turistice și de alimentație publică. Aceste demersuri au vizat 3.338 de obiective și au urmărit asigurarea unui mediu sigur pentru cetățenii care își petrec timpul liber în astfel de locații.
 
Pe timpul acțiunilor de verificare, colegii noștri au constatat 16.935 deficiențe în domeniul apărării împotriva incendiilor, pentru care au fost aplicate 4.161 amenzi, în cuantum de aproximativ 47 milioane lei.
 
Pentru încălcările grave ale normelor de securitate la incendiu, precum depășirea capacității de utilizatori, neasigurarea condițiilor de evacuare, lipsa instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu sau a celor de evacuare a fumului și stingere a incendiilor, s-a dispus măsura complementară de oprire a funcționării la 84 de unități de turism și alimentație publică. Această măsură de siguranță a fost instituită pentru o perioadă de 60 de zile (în situațiile unde s-a constatat depășirea cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori) sau până la obținerea autorizației de securitate la incendiu, conform reglementărilor tehnice în vigoare.
 
Acoperirea în cele mai bune condiții a volumului activităților de prevenire în zonele unde numărul obiectivelor cu destinația de turism și alimentație publică este considerabil, echipele de control din județele Brașov, Prahova și Suceava  au fost suplimentate cu 74 de inspectori dislocați din 16 inspectorate pentru situații de urgență.
 
De asemenea, o altă măsură de sprijin a fost dispusă la începutul acestui an pentru identificarea și înlăturarea eventualelor riscuri generatoare de incendii, sens în care personalul subunităților de intervenție a desfășurat acțiuni de recunoaștere în teren la obiectivele cu destinația turism și alimentație publică.
 
În perioada imediat următoare, în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale, o atenție deosebită va fi acordată obiectivelor de cult unde se preconizează un aflux mare de participanți la slujbele religioase, construcțiilor destinate cazării persoanelor în incinta mănăstirilor, precum și operatorilor economici ce desfășoară activități în zonele turistice.

 
În completarea acțiunilor de verificare și control, pentru asigurarea climatului de securitate pentru cetățeni, inspectoratele pentru situații de urgență vor intensifica și acțiunile de informare preventivă. Pe timpul acestor activități, colegii noștri vor disemina informații referitoare la pericolele la care se poate expune personalul de la locul de muncă, principalele măsuri care trebuie luate pentru evitarea posibilelor situații de urgență, dar și modul de comportare ce trebuie adoptat în astfel de cazuri.
 
Important de menționat este că acțiunile de prevenire nu vizează doar aplicarea sancțiunilor, ci au ca scop asigurarea respectării permanente a regulilor și măsurilor de apărare împotriva incendiilor. Prin responsabilizarea tuturor factorilor implicați contribuim la creșterea gradului de siguranță a cetățenilor în orice situație de urgență.
 
Solicităm tuturor administratorilor obiectivelor din categoria turism, cluburi, baruri să inițieze demersurile necesare pentru intrarea în legalitate în ceea ce privește procesul de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu, sens în care instituția noastră manifestă întreaga deschidere și disponibilitate pentru acordarea sprijinului necesar.
 
Reamintim faptul că, începând cu data de 1 ianuarie 2024, procesul de avizare/autorizare a fost optimizat, iar inspectoratele pentru situații de urgență primesc în format electronic documentațiile și răspund solicitanților în același format.
 

Reiterăm, de asemenea, faptul că funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu reprezintă o încălcare a legii, iar răspunderea revine exclusiv deținătorilor respectivelor construcții.
 
Preîntâmpinați evenimentele  care vă pot pune viața în pericol și respectați recomandările noastre!
 
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire sau în situații de urgență https://fiipregatit.ro sau prin descărcarea gratuită a aplicației DSU, din App Store sau Google Play.
 
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii