IGSU Pompierii militari, la datorie pentru salvare de vieți și bunuri!
IGSU:Pompierii militari, la datorie pentru salvare de vieți și bunuri!
13 Feb, 2024 09:43
ZIUA de Constanta
534
Marime text
BULETIN DE PRESĂ
Din 13 februarie
Pompierii militari, la datorie pentru salvare de vieți și bunuri!
Din 13 februarie
Pompierii militari, la datorie pentru salvare de vieți și bunuri!
Ziua de ieri s-a dovedit a fi una solicitantă pentru pompierii militari. Astfel, în acest interval, salvatorii au gestionat optim 1.813 situații de urgență pentru siguranța cetățenilor și protejarea bunurilor, cele mai numeroase dintre acestea fiind înregistrate în zona București-Ilfov, precum și în județele Cluj, Mureș și Brașov.
Din totalul intervențiilor, o pondere de peste 80% a constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora 1.520 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.
De asemenea, în decursul zilei de ieri, colegii noștri au gestionat 179 de misiuni în sprijinul comunităților, în timp ce echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea celor 98 de incendii înregistrate pe tot teritoriul țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
Din totalul incendiilor, 63 de intervenții au fost la arderi de vegetație, suprafața de teren afectată fiind de aproximativ 133 ha.
În afara acestor misiuni, în ultimele 24 de ore, echipajele operative au acționat în 12 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate.
Pe durata misiunilor desfășurate în sprijinul semenilor, datorită răspunsului eficient furnizat de către pompierii militari, 18 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro.
De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play și oferă informații extrem de utile pentru a fi mereu pregătit.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii