IPJ Alba Buletin de presă
IPJ Alba: Buletin de presă
21 Sep, 2023 11:48
ZIUA de Constanta
505
Marime text
Ieri, 20 septembrie 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 544 de persoane și au fost verificate 337 de autovehicule.
Au fost constatate 177 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală 38.635 lei. A fost retrase 7 certificate de înmatriculare, au fost reținute, în vederea suspendării 3 permise de conducere și au fost constatate 6 infracțiuni.
Au fost efectuate 154 de testări privind consumul de alcool și droguri.
La data de 20 septembrie 2023, în jurul orei 19.30, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au depistat un bărbat de 48 de ani, din comuna Șpring, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 106 I, pe raza localității Vingard, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,08 mg/l în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea permisul de conducere anulat.
Față de acesta, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis, iar polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.
Amplasarea radarelor în data de 22 septembrie 2023
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii