Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:29 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Alba Buletin de presă

ro

29 Sep, 2023 12:39 799 Marime text
Ieri, 28 septembrie 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 407 persoane și au fost verificate 220 de autovehicule.
Au fost constatate 112 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală 24.800 lei. A fost retrase 6 certificate de înmatriculare, au fost reținute, în vederea suspendării, două permise de conducere și au fost constatate 16 infracțiuni.
Acțiunile desfășurate au avut și o componentă informativ- preventivă prin care polițiștii le-au reamintit conducătorilor auto noile modificări legislative în materie penală.
Conducătorii auto au fost conștientizați în legătură cu riscurile reprezentate de conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului sau a drogurilor și au fost informați în legătură cu modificările legislative recente, care se referă la faptul că persoanele care conducând fără drept, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, provoacă accidente rutiere, soldate cu decesul vreunei persoane, vor fi condamnate cu executarea pedepsei.
La acțiunile de informare au luat parte și reprezentații Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia.
 
Infracțiune rutieră
 
La data de 28 septembrie 2023, în jurul orei 20.30, polițiștii rutieri din Sebeș au depistat un bărbat de 40 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Răchita, având permisul de conducere suspendat.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

Accident rutier
 
La data de 28 septembrie 2023, în jurul orei 12.00, polițiștii din Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Protopop Iosif Pop din Aiud ar fi avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, iar conducătorul auto a plecat de la locul producerii accidentului.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că o femeie de 71 de ani, din comuna Lopadea Nouă, care se afla pe partea carosabilă, ar fi fost surprinsă și accidentată de un autoturism al cărui conducător nu ar fi respectat indicatorul rutier care interzice accesul și ar fi pătruns pe stradă.
În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale ușoare.
 La scurt timp, polițiștii au identificat conducătorul auto, un bărbat de 72 de ani, din Aiud, pe raza localității Ciumbrud.
Atât conducătorul auto cât și victima accidentului au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că nu erau sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

 Amplasarea radarelor în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2023     
 
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii