IPJ Alba Pentru prevenirea evenimentelor negative
IPJ Alba: Pentru prevenirea evenimentelor negative
18 Aug, 2023 14:02
ZIUA de Constanta
653
Marime text
Nr. 100.869 din 18 august 2023
IPJ ALBA – MISIUNI DE ASIGURARE A ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
Polițiștii din Alba vor participa, alături de celelalte forțe cu atribuții în domeniul ordinii publice, la manifestările desfășurate în acest sfârșit de săptămână.
În perioada 18- 20 august 2023, cu ocazia sărbătoririi Zilelor Sebeșului- “Armonii în Sebeș”, Zilelor Orașului Zlatna și Târgul Lemnarilor din Munții Apuseni, Inspectoratul de Poliție Județean Alba va asigura dispozitive de ordine publică formate din peste 70 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale, investigarea a criminalității economice și criminalistic.
Vor fi urmărite, în principal, prevenirea si combaterea faptelor de natură penală sau contravențională, menținerea climatului de siguranță publică, respectarea regulilor generale de comerț, prevenirea și combaterea oricăror activități ilicite și luarea măsurilor legale împotriva celor care, profitând de zonele aglomerate comit furturi din buzunare sau din locuri amenajate pentru depozitarea și valorificarea produselor.
Totodată, polițiștii vor fi prezenți, alături de jandarmi, în zonele în care vor avea loc activități cultural - artistice, astfel încât acestea să se desfășoare în mod normal, fără evenimente negative.
Polițiștii rutieri vor acționa, pe toate traseele de deplasare către municipiul Sebeș, orașul Zlatna și comuna Horea, pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, dar și pentru depistarea celor care pun în pericol siguranța traficului rutier și conduc autovehicule sub influenta băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise precum și a celor care conduc cu viteză excesivă.
Pentru prevenirea evenimentelor negative, Inspectoratul de Poliție Județean Alba vine în întimpinarea participanților la aceste manifestări cu câteva recomandări:
- Supravegheați în permanență bunurile pe care le aveți asupra dumneavoastră;
- Pentru a preveni furturile din autoturisme, parcați-le în locurile special amenajate și asigurați portierele!
- Nu vă lăsați copiii nesupravegheați și încurajați-i să apeleze la polițiști ori de câte ori au nevoie!
- Evitați consumul excesiv de alcool și stările conflictuale și nu conduceți autovehicule după ce ați consumat alcool!
- Evitaţi portul şi deţinerea de cuţite, şişuri, pumnale sau alte obiecte înţepătoare - sentimentul relativ de siguranţă pe care îl generează vă poate transforma în anumite împrejurări, în autorii unor fapte violente;
- Fiți prudenți în trafic, respectați regulile de circulație și indicațiile polițiștilor aflați în trafic!
- În caz de nevoie, sunați la 112!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii