Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:31 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Alba Reținut pentru infracțiuni rutiere

ro

30 Oct, 2023 13:35 723 Marime text
Nr. 100.973 din 30 octombrie 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
Ieri, 29 octombrie 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
 
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 471 de persoane și au fost verificate 316 autovehicule.
 
Au fost constatate 185 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 34.545 lei. A fost retrase 9 certificate de înmatriculare și au fost reținute 15 permise de conducere.
 
Au fost efectuate 81 de testări privind consumul de alcool și droguri, iar polițiștii au constatat 19 infracțiuni.
  •  
Reținut pentru infracțiuni rutiere
 
La data de 29.10.2023, în jurul orei 04.20, polițiștii din Teiuș, în timp ce acționau pe strada Decebal din oraș, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism al cărui conducător auto a ignorat semnalul polițiștilor, continuându-și drumul.
 
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, pe DN 1, până în municipiul Aiud, loc în care autoturismul a fost oprit, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Aiud.

 
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din Teiuș.
 
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Totodată, tânărul a fost testat, cu aparatul din dotare, privind consumul de substanțe interzise, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
 
Menționăm că acestea nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de alcool și a unor substanțe interzise.
 

Față de tânăr, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând ca în cursul zilei de azi, 30 octombrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
 
Cercetările sunt continuate.
  •  
 
Alte infracțiuni rutiere
 
La data de 29 octombrie 2023, în jurul orei 11,30, polițiștii Postului de Poliție Galda de Jos au depistat un bărbat de 65 de ani, din comuna Cricău, județul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară neînmatriculată, pe raza localității Cricău.
 
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
 
  •  
La data de 29 octombrie 2023, în jurul orei 16.45, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, în timp ce acționau pe strada Alexandru Ioan Cuza din Alba Iulia, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Alba Iulia.
 
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
 
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. 
 
  •  
La data de 29 octombrie 2023, în jurul orei 18.00, polițiștii rutieri din Alba Iulia, în timp ce acționau pe strada București din Alba Iulia, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Ciugud, județul Alba.
 
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. 
  •  
 
La data de 29 octombrie 2023, în jurul orei 18.00, polițiștii rutieri din Aiud, în timp ce acționau pe raza localității Ciumbrud, au oprit, pentru control, un tractor care era condus de un bărbat de 69 de ani, din Aiud.
 
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,93 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar remorca care era atașată tractorului nu este înmatriculată în circulație.
 
Față de conducătorul tractorului, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și tractarea unei remorci neînmatriculate.
  •  
 
La data de 29 septembrie 2023, în jurul orei 18.30, polițiștii din Sebeș au depistat un tânăr de 18 ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea o motocicletă, pe strada Mircea cel Mare din Sebeș, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și fără ca motocicleta să fie înmatriculată.
 
În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
  •  
La data de 29 octombrie 2023, în jurul orei 18.30, pe strada Ștefan cel Mare din Teiuș, polițiștii din Teiuș au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din Teiuș.
 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autorizația provizorie de circulație a autoturismului era expirată din luna august a anului 2023.
 
Față de conductorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
  •  
Cercetat pentru furt
 
La data de 19 octombrie 2023, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au identificat un tânăr de 17 ani, din Alba Iulia, ca persoană bănuită de furtul unui telefon mobil, în valoare de 6.700 de lei.
 
Din primele cercetări a rezultat că, în după amiaza zilei de 29 octombrie 2023, în timp ce se afla într-un parc de joacă din Alba Iulia, tânărul ar fi profitat de neatenția unui minor, în vârstă de 9 ani și i-ar fi sustras, din ghiozdan, telefonul mobil.
 
Telefonul a fost recuperat și restituit, iar față de tânăr cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
  •  
Accidente rutiere
 
La data 29 octombrie 2023, în jurul orei 20.15, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit la un accident rutier care s-a produs pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiu.
 
Din primele cercetări a rezultat că o tânără de 18 ani, din comuna Șona, județul Alba, în timp ce circula cu o motocicletă, a pierdut controlul asupra acesteia și a intrat în coliziune cu un indicator rutier.
 
În urma accidentului, tânăra a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital.
 
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
  •  
 
La data de 29 octombrie 2023, în jurul orei 19.00, polițiștii rutieri din Blaj au intervenit pe strada Principală din localitatea Sânmiclăuș, unde a fost semnalată producerea unui accident rutier.
 
Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 29 de ani, din comuna Șona, în timp ce circula pe o bicicletă, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Șona.
 
În urma accidentului, biciclistul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
 
Cei doi conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că biciclistul era sub influența băuturilor alcoolice, valoarea rezultată fiind de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, în vreme ce, pentru conducătorul autoturismului, rezultatul a fost negativ.
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
  •  
 
Amplasarea radarelor în data de 31 octombrie 2023  
 
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii