IPJ Argeș Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni
IPJ Argeș:Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni
11 Dec, 2023 15:46
ZIUA de Constanta
643
Marime text
Nr. 790 din 11 decembrie 2023
BULETIN DE PRESĂ
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost legitimate 751 de persoane, au fost verificate 583 de autoturisme și au fost efectuate 278 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele 24 de ore, au fost aplicate 296 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 56.000 de lei, dintre care 246 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 42 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
În cadrul abaterilor constatate în filtrele rutiere instituite, au fost reținute 16 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
Acțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești
În ziua de 10 decembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la modul de organizare și executare a serviciului de pază, la mai multe societăți comerciale.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii piteșteni de ordine publică au aplicat, în total, 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.770 de lei, fiind reținut un permis de conducere și retrase patru certificate de înmatriculare.
Sancțiunile au fost aplicate astfel:
- 28, în valoare de 5.000 de lei, au fost ca urmare a unor abateri privind normele de conviețuire socială;
- 51, în valoare de 2.465 de lei, privind abateri de la normele de circulație pe drumurile publice;
De asemenea, s-a acționat pentru depistarea și sancționarea actelor de cerșetorie, precum și a persoanelor care practică prostituția stradală.
Cu aceeași ocazie, au fost purtate discuții și cu privire la modificările legislative referitoare la modul de pedepsire a unor infracțiuni rutiere, precum și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
Acțiuni pentru reducerea riscului rutier
În ziua 10 decembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au continuat acțiunile de prevenire a încălcărilor normelor rutiere cu risc crescut de provocare a unor accidente de circulație, cum sunt conducerea cu viteză excesivă, sub influența substanțelor psihoactive sau a alcoolului, acționând atât pe raza municipiului Pitești, cât și în localitățile din mediul rural de pe raza de competență.
În urma abaterilor constatate în cele 24 de ore, polițiștii rutieri piteșteni au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.510 lei, au reținut 3 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Exemple:
Sancționat pentru conducere agresivă
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 19 ani, din Bradu, care, în timpul deplasării pe strada Depozitelor din Pitești, a adoptat un comportament agresiv, prin patinarea excesiv, în gol, a roților motoare, la plecarea de pe loc.
Ca urmare a abaterii constatate, tânărul a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare
Depistat sub influența alcoolului
În ziua de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 36 de ani, din Slatina, județul Olt, care conducea un autoturism pe bulevardul Petrochimiștilor din Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
În ziua 10 decembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au continuat acțiunile de prevenire a încălcărilor normelor rutiere cu risc crescut de provocare a unor accidente de circulație, cum sunt conducerea cu viteză excesivă, sub influența substanțelor psihoactive sau a alcoolului, acționând atât pe raza municipiului, cât și în localitățile din mediul rural de pe raza de competență.
În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.350 de lei și au reținut 3 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Exemple:
Depistat sub influența alcoolului
În ziua de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un tânăr de 20 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Conducea fără drept și sub influența alcoolului
În ziua de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 49 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, având dreptul de a conducea vehicule suspendat.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat).
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă.
Sancționat pentru vânzarea neautorizată de pește
Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni au depistat un bărbat de 27 de ani, din Pietroșani, care oferea spre vânzare, pe raza localității Sălătrucu, dintr-o autoutilitară, pește proaspăt, fără a deține documente de proveniență și fără a fi autorizat.
A fost solicitat sprijinul reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Argeș, care au dispus sancționarea bărbatului cu amendă contravențională în valoare de 1.200 lei, conform prevederilor H.G. 984/2005, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Activităţi de combatere a delictelor silvice
Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Domnești au depistat un bărbat de 66 de ani, din Domnești, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe DJ 731, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.
Din verificările efectuate cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 1,57 mc lemn de foc, de esență molid și arin.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Domnești.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat, care transporta material lemnos cu un autoturism, pe DN 73 Clucereasa, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.
Din verificările efectuate cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 2,039 mc lemn de foc, de esență salcâm și gorun.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravenșiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Pitești.
BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii