Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:24 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Argeș Buletin de presă

ro

06 Oct, 2023 15:15 599 Marime text
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești,au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a subvstanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele 24 de ore, polițiștii rutieri au aplicat 202 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.265 de lei, fiind aplicate și măsurile complementare de reținere a 15 permise de conducere și retragere a 19 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
 
Conducea sub influența unor substanțe cu efect psihoactiv
 
În ziua de 05 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 26 de ani, din Costești, care conducea un autoturism pe DJ 659 de pe raza comunei Bradu, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența unor substanțe psihoactive.
 
Conducea sub influența alcoolului
 
În ziua de 05 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 32 dfe ani, din Costești, care conducea un autoturism pe DJ 659 de pe raza comunei Bradu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
 
Depistat de polițiști conducândfără drept
 
În ziua de 05 octombrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeșau depistat un tânăr de 21 de ani, din comuna Brăduleț, care conducea un autoturism pe str. Progresului de pe raza municipiului Curtea de Argeș, iar în urma verificării în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că tânărul nu figurează ca deținător de permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
 
Depistat de polițiști conducând, deși avea dreptul de a conduce suspendat

 
În ziua de 05 octombrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 39 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe bld. Petrochimiștilor din Pitești, iar în urma verificării în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că bărbatul figura cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
 
Percheziții efectuate de polițiști
 
În ziua de 05 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, și, în baza autorizării din partea instanței competente, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară.
Perchezițiile au fost efectuate pe raza judeţului Argeș, la sediul unei unități administrativ teritoriale, precum și la sediile și punctele de lucru aparținând unor societăți comerciale din municipiul Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că edilul unității administrativ teritoriale, cu încălcarea legii, ar fi dispus efectuarea unor noi măsurători în teren pentru o lucrare de asfaltare, neefectuată în conformitate cu conținutul caietului de sarcini, măsurători ce nu ar corespunde realității și având ca scop exonerarea societății comerciale executante de la plata (restituirea) sumei de 66.000 lei.
Totodată, acesta ar fi dispus efectuarea plății integrale pentru o lucrare de achiziții publice constând în renovarea dispensarului localității efectuată de către o terță societate, fără ca recepția să fie efectuată și pentru echipamente care, fie nu au fost puse în operă, fie al căror preț a fost supraevaluat de până la 8 sau 10 ori față de prețul practicat pe piață pentru produse similare.
Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate documente financiar-contabile, precum și alte documente de la U.A.T.-ul implicat.
7 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite, și luarea măsurlor legale care se impun.
 
Reținuți pentru braconaj
 
În noaptea de 03 spre 04 octombrie a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu au fost sesizați de către un pădurar de vânătoare din cadrul Ocolului Silvic Costești, cu privire la faptul că pe un fond de vânătoare, în extravilanul comunei Negrași, mai multe persoane braconează vânat.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu, precum și  polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș.
La fața locului a fost depistat un bărbat de 26 de ani, din Răscăeți, județul Dâmbovița, din cercetări rezultând că cel în cauză, împreună cu alți trei bărbați, ar fi de 25, 26 și 31 de ani, din aceeași localitate, s-ar fi deplasat în fondul de vânătoare cu un autoturism și cu cinci câini din rasa ogar, împrejurare în care au fost observați de către paznicii de vânătoare din cadrul Ocolului Silvic Costești și de către un reprezentant al Asociației de Vânătoare Stejarul București.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 42 din Legea 407/2006, cercetările fiind desfășurate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.
În ziua de 05 octombrie a.c., după identificarea și depistarea celorlați trei bărbați, cei în cauză au fost conduși la sediul poliției.
După administrarea probatoriului, cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 31 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 06 octombrie, să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
De asemenea, a fost dispusă măsura ridicării în vederea continuării cercetărilor a autoturismului utilizat la săvârșirea faptelor, precum și a câinilor din rasa ogar, care au fost predați reprezentanților unei asociații chinologice.
 
Percheziție efectuată de polițiști pentru ridicarea unor animale aflate în pericol
 
În ziua de 05 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor, conform art. 25, alin.3, lit.b din Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
În baza autorizării din partea instanței competente, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința unei femei de 57 de ani, din Pitești, unde, într-un apartament al unui bloc de locuințe, au fost identificate 41 de feline.
În urma cercetărilor s-a stabilit că femeia în cauză nu ar fi asigurat condiții optime de bunăstare, asistență medicală, spațiu de mișcare, existând posibilitatea ca animalele deținute să sufere afecțiuni virale și bacteriene. De asemenea, atât în locuință cât și pe scara blocului persista un miros puternic de dejecții, existând riscul răspândirii unor de infecții către locatarii aceluiași imobil.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș au luat măsuri pentru protecția animalelor aflate într-o situație de pericol, conform art. 24 ind.1, alin.2, lit. g din Legea 205/2004 privind protecția animalelor, felinelefiind predate unei asociații de profil de pe raza comunei Moșoaia.
Femeia în cauză a fost condusă la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere, pentru audieri.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii