Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:12 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Argeș Conducea sub influența substanțelor psihoactive

ro

08 May, 2023 14:31 784 Marime text
Nr. 283 din 08 mai 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 12 permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare, fiind aplicate peste 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 55.000 de lei.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile și în ziua de duminică, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
 
 
 
Acțiuni pentru un climat de ordine și siguranță publică
 
 
În ziua de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, împreună cu polițiști din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești, cu sprijinul Serviciului Criminalistic și al Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Pitești au acționat pentru prevenirea infracțiunilor cu violență, pentru combaterea infracțiunilor de proxenetism și a fenomenului de prostituție.
Astfel, au fost depistate 17 persoane care practicau prostituția în imobile închiriate sau în unități de cazare din municipiul Pitești.
Toate persoanele au fost legitimate și verificate în bazele de date, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 61/1991R.

 
 
 
În ziua de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au efectuat o serie de acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, acțiuni în cadrul cărora au aplicat, ca urmare a abaterilor constatate, 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.500 de lei, dintre care 22 de sancțiuni contravenționle la OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și 2 sancțiuni contravenționale la Legea 132/2017.
De asemenea, polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au desfășurat acțiuni pentru creșterea siguranței în deplasările pe drumul public, prin respectarea normelor de circulație, precum și verificarea respectării legislației referitoare la circulația pe drumurile publice.
În cele 24 de ore, pe lângă sancțiunile contravenționale, polițiștii rutieri au aplicat măsurile complementare de reținere a nouă permise de conducere (șapte pentru nerespectarea regimului legal de viteză, unul pentru folosirea telefonului mobil la volan și unul pentru depășire neregulamentară) și retragere a două certificate de înmatriculare.
De asemenea, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, privind conducerea sub influența alcoolului, respectiv conducerea având dreptul de a conduce suspendat.
 
Exemple:
 
  1. Conducea sub influența alcoolului:
 
În ziua de 07 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 52 de ani, din Domnești, care conducea un autoturism, în localitatea de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului, fără a deține poliță de asigurare obligatorie auto și având valabilitatea inspecției tehnice periodice expirată.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și Legea 132/2017, fiindu-i reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.
 
 
 
  1. Conducea fără drept:
 
În ziua de 07 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 43 de ani, din Mălureni, care conducea un moped, în localitatea de domiciliu, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că cel în cauză figurează cu dreptul de a conduce anulat.
Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține poliță de asigurare obligatorie auto și avea valabilitatea inspecției tehnice periodice expirată.
În urma celor constatate, s-a luat măsura sancționării celui în cauză cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și Legea 132/2017, fiindu-i reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.
 
 
  • sub influența alcoolului
 
 
În ziua de 07 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 44 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe DN67B, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
 
  •  
 
În ziua de 07 mai a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 40 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe strada Eroilor din Mioveni, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
 
 
 
În ziua de 07 mai a.c., în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 45 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Calea Craievei din Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
 
 
 
Conducea cu permisul suspendat
 
 
În ziua de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 29 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Banat din Pitești, având dreptul de a conduce suspendat.
Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
 
 
 
Conducea sub influența substanțelor psihoactive
 
 
În ziua de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 34 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, acesta a indicat prezența unor substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea recoltarea de probe biologice de sânge și urină, în vederea determinării substanțelor psihotrope prin analize de specialitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
 
 
 
Nu a respectat semnalele și bariera la o trecere la nivel cu calea ferată
 
 
În ziua de 06 mai a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au depistat un tânăr de 23 de ani, din Căldăraru, care conducea un autoturism, iar la trecerea la nivel cu calea ferată de pe DJ 659, pe raza comunei Bradu, circulând din direcția Suseni către Bradu, nu a respectat semnificația semnalizării acustice și luminoase, traversând pasajul de cale ferată în timp ce barierele erau în curs de coborâre.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002, precum și cu măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
 
 
 
 
Cercetări finalizate de polițiști, într-un dosar penal cu peste 850 de acte materiale ale infracțiunii de evaziune fiscală
 
 
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Argeș au finalizat cerctările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Din cercetări s-a reținut că, în perioada martie 2010 – 31 decembrie 2014, un bărbat de 48 de ani, având calitatea de administrator al unei societăți comerciale, și care, totodată, administra în fapt încă o societate, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societăților a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziții nereale de bunuri/prestări servicii/execuție lucrări. Din probatoriul administrat a rezultat că bărbatul în cauză ar fi săvârșit un total de 599 de acte materiale, cu un prejudiciu adus bugetului consolidat la statului în valoare de 13.100.226,63 lei.
Totodată, din cercetări s-a stabilit că cel în cauză ar fi fost sprijinit de alți trei bărbați, administratori ai altor societăți.
Pentru recuperarea prejudiciului, a fost pusă în aplicare măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale bărbatului de 48 de ani, valoarea bunurilor aflate sub sechestru fiind de 8.430.000 de lei.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.
 
 
 
          BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii