Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:05 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Argeș Depistată conducând cu viteză excesivă

ro

12 Dec, 2023 14:57 599 Marime text
Nr. 792 din 12 decembrie 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ

Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost legitimate 748 de persoane, au fost verificate 542 de autoturisme și au fost efectuate 186 de testări cu aparatele din dotare.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele 24 de ore, au fost aplicate 257 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 43.000 de lei, dintre care 206 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 49 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
În cadrul abaterilor constatate în filtrele rutiere instituite, au fost reținute 17 permise de conducere și au fost retrase patru certificate de înmatriculare.
 
  •  
 
Acțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești
 
 

În ziua de 11 decembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la modul de organizare și executare a serviciului de pază, la mai multe societăți comerciale și unități de învățământ.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii piteșteni de ordine publică au aplicat, în total, 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.710 lei, au reținut un permis de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.
De asemenea, s-a acționat pentru depistarea și sancționarea actelor de cerșetorie, precum și a persoanelor care practică prostituția stradală.
Cu aceeași ocazie, au fost purtate discuții și cu privire la modificările legislative referitoare la modul de pedepsire a unor infracțiuni rutiere, precum și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
 
  •  
 
Acțiuni pentru reducerea riscului rutier
 
 

În ziua 11 decembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au continuat acțiunile de prevenire a încălcărilor normelor rutiere cu risc crescut de provocare a unor accidente de circulație, cum sunt conducerea cu viteză excesivă, sub influența substanțelor psihoactive sau a alcoolului, acționând atât pe raza municipiului Pitești, cât și în localitățile din mediul rural de pe raza de competență.
În urma abaterilor constatate în cele 24 de ore, polițiștii rutieri au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.975 de lei, au reținut două permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.
 
  •  
 
Depistată conducând cu viteză excesivă
 
 
În ziua 11 decembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat, pe strada Calea Drăgășani din Pitești, o femeie de 52 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism cu viteză excesivă, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu viteza de 104 km/h.
Ca urmare a abaterii constatate, aceasta a fost sancționată contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
 
  •  
 
Conduceau cu viteză excesivă
 
 
În ziua 11 decembrie a.c., polițiștii dein cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat, în localitatea Mioveni, doi bărbați, de 18 ani, din Cetățeni, respectiv 36 de ani, din județul Vâlcea, care conduceau autoturismele cu viteză excesivă, fiind înregistrați de aparatul RADAR cu viteza de 109, respectiv 108 km/h.
Ca urmare a abaterii constatate, cei doi au fost sancționați contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare
 
  •  
 
Cercetări finalizate de polițiști
 
 
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt, faptă înregistrată, inițial, cu autor necunoscut.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 17:00, un bărbat de 45 ani, din Pitești, în timp ce se afla într-un local din același municipiu, ar fi sustras un plic ce conținea suma de aproximativ 1200 de lei.
Pe parcursul cercetărilor, în urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești dispunând măsura preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
 
  •  
 
Transporta cetină de brad, fără documente legale
 
 
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 56 de ani, care transporta, cu o autoutilitară, aproximativ 500 de kg de cetină de brad, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților silvici.
 
  •  
 
Mandat pus în executare de polițiști
   
 
În ziua de 11 decembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești, cu sprijinul polițiștilor Secției de Poliție Rurală Rociu, au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Arad, cu privire la un bărbat de 51 de ani, din Slobozia, județul Argeș, condamnat la 3 ani de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți.
Bărbatul a fost încarcerat.
 
 
          BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii