Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:21 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Argeș La activități au participat 100 de elevi și 12 cadre didactice.

ro

10 Nov, 2023 14:25 546 Marime text
Nr. 726 din 10 noiembrie 2023
 
 
ACTIVITĂȚILE DE PREVENIRE ASUMATE DE POLIȚIȘTII ARGEȘENI CONTINUĂ
 
 
În ziua de 09 noiembrie, polițiștii argeșeni au continuat activitățile prevenitv-educative în școli, unde activitățile au avut ca beneficiari aproximativ 300 de elevi, alături de cadre didactice.
De asemenea, polițiștii compartimentului de prevenire au desfășurat activități în zone cu aflux ridicat de persoane, având aproape 100 de persoane cu care au intrat în contact, astfel că numărul total al beneficiarilor din cursul zilei a ajuns la 415 persoane.
 
 
În data de 09 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au desfășurat activități preventive la Școala Gimnazială „Marin Preda” din municipiul Pitești, precum și la Școala Gimnazială Poienarii de Muscel.
 Polițiștii au acționat în cadrul Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ, precum și pentru prevenirea și depistarea faptelor de consum și trafic de droguri, respectiv prevenirea și depistarea faptelor de natură contravențională prevăzute de Legea nr. 61/1991.
În acest context au fost prezentate aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor.
De asemenea, au fost făcute mențiuni cu privire la răspunderea contravențională și penală a minorilor, precum și cu privire la efectele și riscurile consumului substanțelor cu efect psihoactiv.
La activități au participat 126 de elevi și 12 cadre didactice.
 
  •  
 
În data de 09 noiembrie a.c., polițiștii de Ordine Publică din cadrul Poliției Orașului Costești au desfășurat activități educativ-preventive cu elevi și cadre didactice din cadrul Liceului Teoretic Costești.
Polițiștii au prezentat aspecte referitoare la faptele antisociale săvârșite în mediul școlar, ocazie cu care au fost abordate teme precum prevenirea și reducerea faptelor de violență verbal, fizică, psihologică – bullying, emoțională, socială, sexuală, cibernetică în rândul tinerilor, prevenirea consumului de alcool, droguri și alte substanțe psihoactive în rândul copiilor și tinerilor, prevenirea faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar, precum și prevenirea faptelor de violare a vieții private și pornografie infantilă în mediul școlar.
La activități au participat 100 de elevi și 12 cadre didactice.
 
  •  
 
În ziua de 09 noiembrie a.c., polițiștii de proximitate din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au desfășurat o activitate de prevenire la Școala Gimnazială ,,Matei Basarab” din municipiul Pitești, cu elevi de clasa a VII-a.
Cu ocazia acestei activități, au fost dezbătute teme privind :
-        „Prevenirea violenţei în şcoli” – tipuri de violenţă (emoţională, fizică, agresivitatea din partea membrilor familiei,violenţa stradală);
-        „Prevenirea traficului de fiinţe umane în rândul minorilor” – informarea şi consilierea în legătură cu fenomenul traficului de persoane, riscurile şi consecinţele acestui fenomen, drepturile omului;
-        „Siguranţa pe Internet” – conştientizarea modului în care este utilizat Internetul, descrierea pericolelor Internetului, stabilirea limitelor privind prieteniile online, jocurile online și lumea virtuală, ,,roblox” – pericolul real din mediul virtual;
-        „Prevenirea fenomenului bullying în unităţile de învăţământ”: forme (verbale, fizice, relaţionale, cyberbullying, mobbing, sociale ); caracteristici (intenţionat, repetat, dezechilibrul de forţe); participanti (agresor, victimă, spectatorul/martorul);  efecte.
Activitatea s-a desfăşurat pe baza unui dialog, fiind abordate problemele specifice temelor prezentate, precum şi alte probleme cu care se confruntă elevii.
La activități au participat 26 de elevi și un cadru didactic.
 
  •  
 
În ziua de 09 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au desfășurat activități preventive la Școala Gimnazială Băbana, cu elevi din clasele V-VIII, având ca scop creșterea gradului de siguranță în mediul școlar și prevenirea delincvenței juvenile.
În cadrul activităților au fost abordate subiecte referitoare la prevenirea violenţei legată de mediul școlar și prevenirea fenomenului bullying în unităţile de învăţământ, fiind abordate problemele specifice temelor prezentate, precum şi alte subiecte propuse de elevi.
La activități au participat 45 de elevi si 3 cadre didactice.
 
  •  
 
În ziua de 09 noiembrie a.c., polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș au desfășurat activități informativ-preventive, pe raza municipiului Pitești, în zone cu aflux ridicat de persoane, având un număr de aproape 100 de beneficiari.
Specificul activităților a fost astfel:
- o activitate în cadrul Campaniei privind modificările legislative ce se referă la modul de aplicare a pedepselor în cazul unor infracțiuni rutiere, având ca scop educația rutieră și prevenirea infracțiunilor rutiere, în special a celor referitoare la consumul substanțelor cu efect psihoactiv. Activitatea s-a desfășurat în Parcul Ștrand de pe raza municipiului Pitești, unde polițiștii au purtat discuții cu 15 minori și 10 majori.
-  o activitate în cadrul Campaniei „Siguranța e un drept al tuturor!”, referitoare la prevenirea violentei de gen. Activitatea s-a desfășurat pe baza unui dialog, polițiștii împărțind și pliante cu recomandări și aspecte legislative, cu un număr de 12 persoane majore și 18 minori.  
- o activitate în cadrul campaniei de prevenire a violenței domestice, în cadrul căreia au fosat prezentate aspecte referitoare la ordinul de protecție provizoriu, modul de intervenție al polițiștilor, aplicația mobilă BrightSky și recomandări cu privire la abordarea fenomenului. Polițiștii au purtat discuții cu 25 de persoane majore și cu 10 minori.
 
 
BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii