Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:03 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Argeș Minor trimis în judecată

ro

19 Oct, 2023 15:44 711 Marime text
Nr. 668 din 19 octombrie 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ

Minor trimis în judecată
 
 
În ziua de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cu minorul de 17 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor, cercetat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 22 septembrie a.c., cel în cauză ar fi agresat o colegă de liceu, înainte de începerea orelor de curs, în incinta școlii, în urma agresiunii minora având nevoie de îngrijiri medicale.
Reamintim că, în ziua de 27 septembrie a.c., după administrarea probatoriului, minorul de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. În ziua următoare, de 28 septembrie, minorul în cauză a fost prezentat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, ulterior fiind dispusă, de către instanța competență, cercetarea acestuia sub măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
 
  •  
 
Activități preventive desfășurate de polițiști
 
 
284 este numărul de copii care au fost vizitați de polițiști, în ziua de 18 octombrie a.c., la care se alătură 32 de cadre didactice. Astfel, polițiștii argeșeni contionuă efortul de a fi prezenți în mediul școlar și de a contribui la siguranța copiilor noștri.

 
 
În cursul zilei de ieri, 18 octombrie, polițiștii argeșeni au desfășurat activități educativ preventive, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, fiind prezenți în unități de învățământ din Pitești, Curtea de Argeș, Ștefănești, Budeasa și Șuici.
Au acționat polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș, în parteneriat cu Instituția Prefectului Argeș, Agenția Naționala Antidrog și Penitenciarul Mioveni,  polițiștii de proximitate din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală Bascov și Tigveni, precum și polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, care au desfășurat activități în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.
Unitățile școlare care au primit vizita polițiștilor în cursul zilei de 18 octombrie sunt următoarele:
- Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din municipiul Pitești;
- Grădinița cu Program Prelungit ,,Dumbrava Minunată” din municipiul Pitești;
- Școala Gimnazială ,,Sf. Apostol Andrei” din municipiul Curtea de Argeș;
- Școala Gimnazială Budeasa;

- Școala Gimnazială ,,Toma Brătianu” din Șuici;
- Liceul Tehnologic „Dinu Brătianu” din orașul Ștefănești.
Activitățile informativ-preventive sunt desfășurate de polițiștii argeșeni cu scopul creșterii siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, precum și prevenirii și combaterii faptelor antisociale.
Dintre subiectele abordate în cadrul discuțiilor, cea mai mare importanță pentru viitorii adulți o au cele referitoare la riscurile consumului substanțelor care creează dependență, cu precădere al celor cu efect psihoactiv, precum și la fenomentul traficului de persoane, alături de aspecte de educație juridică, privind răspunderea contravențională și penală, cu exemple din practica judiciară.
De asemenea, în funcție de interesul manifestat de elevi și de categoria de vârstă, au fost transmise și aspecte referitoare la normele de circulație pe drumurile publice, dar și cu privire la modificarea legislației ce se referă la felul în care vor fi aplicate pedepsele în situațiile în care conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, situație în care cei vinovați vor fi condamnați la pedepse cu executare.
Totodată, tuturor beneficialilor le-au fost prelucrate prevederile legale aplicabile vârstei lor, și le-a fost pus în vedere să respecte programul și regulamentul de ordine interioară al unităților școlare.
Din totalul de 284 de beneficiari, 140 sunt liceeni, 104 elevi din clasele primare și gimnaziale, iar 40 sunt preșcolari.
 
  •  
 
Exemple:
 
 
În ziua de 18 octombrie a.c., polițiștii de proximitate din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv la Grădinița cu Program Prelungit ,,Dumbrava Minunată” din municipiul Pitești.
Activitățile au fost desfășurate cu preșcolarii din cadrul a două grupe, și au avut tema ,,Polițistul, prietenul meu”.
Rolul activităților a fost de a pune bazele educației rutiere pentru cei mai mici copii, precum și de a crea un cadru pentru obiceiuri utile în situația deplasărilor spre și de la școală, pe stradă, în mijloace de transport în comun și cu cele ale părinților.
Beneficiari ai activităților au fost 40 de preșcolari și 4 cadre didactice.
 
  •  
 
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv, în baza unui parteneriat, la Școala Gimnazială Budeasa,
Au fost prezentate teme privind comportamentul elevilor (în familie, societate și școală), răspunderea contravențională și penală a acestora, reguli de circulație rutieră (modul de deplasare pe drumurile publice, condiții de folosire a bicicletelor și trotinetelor), prevenirea victimizării minorilor.
De asemenea, a fost prezentată o situație din arealul activităților de poliție, respectiv a fost simulată oprirea unui autoturism în trafic, cu sprijinul personalului didactic.
Totodată, elevii au beneficiat de prezentarea dotării polițiștilor, precum și autospecialei de intervenție.
 
  •  
 
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș s-a alăturat, ca partener, în proiectul inițiat de Instituția Prefectului Județului Argeș, și împreună cu Agenția Națională Antidrog - Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Pitești, și cu reprezentanții Penitenciarului Mioveni, au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din municipiul Pitești.
În cadrul activității, au fost prezentate aspecte privind prevenirea consumului și traficului ilicit de droguri.
Activitățile au avut drept beneficiari 90 de elevi și 18 cadre didactice.
 
  •  
 
Verificări ale organizării pazei
 
 
În ziua de 18 octombrie a.c., polițiștii compartimentelor sisteme de securitate din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești, precum și din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au desfășurat activități de prevenire a faptelor contra patrimoniului și verificare a modului de organizare a pazei.
Au fost verificate, în total, peste 10 obiective, mai mult de jumătate fiind unități de învățământ.
Ca urmare a verificărilor, la cinci dintre obiective au fost constatate nereguli, în urma cărora au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.000 de lei, fiind stabilite termene la finalul cătora polițiștii vor reveni pentru a verifica îndeplinirea obligațiilor.
Neregulile constau în lipsa analizei de risc la securitatea fizică, lipsa proiectului tehnic și neconformitatea acestuia cu măsurile stabilite prin analiza de risc, neimplementarea măsurilor stabilite prin analiza de risc.
Reamintim că întocmirea analizei de risc la securitatea fizică este obligatorie, în baza acesteia fiind stabilite de cerințele minimale ce trebuie îndeplinite, în funcție de categoria din care face parte obiectivul, coroborat cu locația fiecărui punct de lucru.
Implementarea și respectarea măsurilor de securitate, stabilite prin analiza de risc, este benefică atât pentru protejarea patrimoniului gestionat în incinta obiectivului, cât și pentru siguranța persoanelor aflate în incinta acestora.
 
  •  
 
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a subvstanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 264 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 58.300 de lei, fiind aplicate și măsurile complementare de reținere a 14 permise de conducere și retragere a 11 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
 
  •  
 
Utiliza fără drept o cartelă tahograf aparținând altei persoane
 
 
  În ziua de 18 octombrie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 24 de ani, din comuna Berislăvești, județul Vâlcea, care conducea un autocamion, pe str. Calea Câmpulung din municipiul Pitești, iar în urma verificărilor, s-a constatat că acesta utiliza cartela tahograf eliberată unei alte persoane. Totodată, din verificări a rezultat și că cel în cauză nu ar fi respectat perioada minimă de repaus zilnic.
Ca urmare a abaterilor constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 9.000 de lei, conform OG 37/2007, totodată fiind aplicate măsurile complementare de confiscare a cartelei tahograf utilizate fără drept, precum și imobilizare a autocamionului până la îndeplinirea perioadei minime de repaus zilnic a conducătorului auto.
 
  •  
 
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate 72 de filtre.
Au fost legitimate 1.027 de persoane, au fost verificate 681 autoturisme și au fost efectuate 301 testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 377 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 72.000 de lei, dintre care 328 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 35 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
 
 
          BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii