Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:38 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Argeș Reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție

ro

23 Apr, 2024 15:41 610 Marime text
Nr. 297 din 23 aprilie 2024
 
 
BULETIN DE PRESĂ

Reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție
 
 
În ziua de 22 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de ,,încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție” (două acte materiale) și ,,amenințare”, și au depistat și reținut un bărbat de 38 de ani.
Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii august 2023, precum și în ziua de 7 aprilie a.c., bărbatul în cauză, de 38 de ani, din Poiana Lacului, ar fi încălcat măsurile stabilite prin ordine de protecție, emise de instanța competentă, față de fosta sa concubină, apropiindu-se la o distanță de mai puțin de 100 de metri, contactând telefonic persoana în cauză și comunicând cu aceasta, iar la data de 7 aprilie a.c. i-ar fi adresat și amenințări de natură a-i crea o stare de temere.
În ziua de 22 aprilie, cu sprijinul polițiștilor Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, bărbatul a fost depistat și condus la sediul poliției în baza unui mandate de aducere emis în cauză.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 23 aprilie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
 
  •  
 
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore
 
 
În ziua de 22 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 45.720 de lei.
În cadrul celor 63 de filtre rutiere instituite, au fost reținute 14 permise de onducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 35 au fost ca urmare a depășirii regimului legal de viteză.
Dintre permisele de conducere reținute, 3 au fost ca urmare a depășirii vitezei cu mai mult de 50 de km/h față de limita legală, și alte 2 ca urmare a depistării unor conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice, cu valori ce atrag răspunderea contravențională, sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
  •  
 
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni pentru asigurarea ordinii publice în ultimele 24 de ore
 
 
În ziua de 22 aprilie a.c., polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Legitimarea și verificarea persoanelor s-a realizat cu ajutorul sistemului operaționalizat din 31 martie (dispozitive ce utilizează aplicația cunoscută sub denumirea eDAC), ce îndeplinește mai ușor și rapid activitatea de legitimare și stabilire a identității, precum și verificarea în baze de date multiple. Aceste dispozitive au intrat deja în dotarea tuturor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cu atribuții privind legitimarea și verificarea persoanelor (respectiv structurile de Poliție, Jandarmi, Imigrări, alături de Poliția de frontieră).
Polițiștii au legitimat 899 de persoane, au verificat 641 de autovehicule și au efectuat 281 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de băuturi alcoolice sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate în timpul acțiunilor, au fost aplicate 315 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 88.000 de lei, dintre care 250 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 48 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
 
  •  
 
Depistat de polițiști conducând, deși avea dreptul de a conduce suspendat
 
 
În dimineața zilei de 22 aprilie a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Costești au depistat în trafic un bărbat de 34 de ani, din Craiova, județul Dolj, care conducea o autoutilitară pe str. Victoriei din orașul Costești, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, cu ajutorul unui dispozitiv din dotare ce utilizează aplicația eDAC, a rezultat că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 alin.2 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
 
  •  
 
Depistat conducând deși avea dreptul de a conduce anulat
 
 
În ziua de 22 aprilie a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Albeștii de Argeș au depistat un bărbat de 47 de ani, din Corbeni, care conducea un autoturism pe raza comunei Valea Iașului, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, cu ajutorul unui dispozitiv din dotare ce utilizează aplicația eDAC, a rezultat că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce anulat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 alin.2 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
 
 
          BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii