IPJ Argeș Reținuți de polițiști
IPJ Argeș:Reținuți de polițiști
07 Jul, 2023 14:00
ZIUA de Constanta
630
Marime text
Nr. 437 din 07 iulie 2023
BULETIN DE PRESĂ
Reținuți de polițiști
În noaptea de 06 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu au continuat verificările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și au reținut un bărbat, de 48 de ani, din Ștefan cel Mare.
Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 06 iulie a.c., pe fondul unui conflict în familie și al consumului de alcool, bărbatul ar fi incendiat mai multe anexe din gospodărie.
Ulterior, după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În ziua de 06 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au continuat verificările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere și au reținut doi bărbați, de 32, respectiv 20 de ani, ambii din Valea Mare Pravăț.
Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 01 iulie a.c., pe fondul unui conflict spontan, cei doi ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, iar tânărul de 20 de ani ar fi agresat fizic un vecin și i-ar fi distrus geamul de la o fereastră..
La data de 06 iulie a.c., după administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 10 permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Nu a respectat semnificația semaforului și a rămas fără permis
În ziua de 06 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat, în trafic, un autoturism, condus de un bărbat de 56 de ani, din Pitești, pe b-dul Eroilor, care nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric, aflat în funcțiune.
În cauză, s-a luat măsura sancționării contravenționale, conform O.U.G. 195/2002, precum și măsura complementară de reținere a permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Sancționați de polițiști
În ziua de 06 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au depistat, pe b-dul Nicolae Bălcescu, doi bărbați, de 30 de ani, din Costești, respectiv de 48 de ani, din județul Neamț, care aveau aplicate folii de culoare închisă pe gemurile laterale față ale autoturismelor, folii ce estompează vizibilitatea atât din exterior, cât și din interior, fără a deține omologare în acest sens.
În cauză, s-a luat măsura sancționării contravenționale, conform O.U.G. 195/2002, precum și măsura complementară de reținere a certificatelor de înmatriculare.
Conducea pe contrasens
În ziua de 06 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au depistat un bărbat, de 39 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, spre strada Gârlei, deplasându-se în sensul opus de circulație.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 580 de lei, conform OUG 195/2002, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 60 de zile.
Acțiuni de menținere a ordinii publice
În ziua de 05 iulie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat, în total, 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.875 de lei, dintre care 17, în valoare de 5.700 de lei, conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială și 59, în valoare de 2.175 de lei, conform O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
Polițiștii Secției 2 Poliție Pitești au depistat, pe strada Depozitelor patru femei, cu vârste cuprinse între 31 și 46 de ani, care atrăgeau persoane, în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea, spre a obține foloase materiale. Ca urmare a celor constatate, persoanele au fost sancționate contravențional, conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
De asemenea, au fost continuate activităţile de informare şi prevenire a cetăţenilor din cartierele unde locuiesc preponderent persoane vârstnice, cu privire la infracţiunile de furt din locuinţă şi înşelăciune comise de persoane care pretind că lucrează la diferite companii, precum şi a infracţiunilor de înşelăciune comise prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă.
Activităţi de combatere a delictelor silvice
Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăț au acționat, împreună cu polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, pe raza de competență, pentru combaterea delictelor silvice, ocazie cu care au depistat un bărbat de 38 de ani, din Berevoești, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe raza localității Valea Mare Pravăț.
Bărbatul a prezentat, pentru control, un aviz de însoțire a materialului lemnos, pentru cantitatea de 4,41 mc, însă în mijlocul de transport se afla cantitatea de 1mc, material lemnos, peste volumul înscris în aviz.
Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat.
Activități preventive desfășurate de polițiști
Polițiștii argeșeni continuă, și în perioada vacanței de vară, acțiunile preventive, atât în ceea ce îi privește pe copii, cât și pe adulți.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ-preventive, având drept beneficiari peste 60 de copii și 5 adulți, în tabăra școlară din localitatea Ciocanu- Dâmbovicioara.
Activitățile au avut loc sub forma unui dialog și au fost dezbătute teme ce au avut ca obiect conștientizarea riscurilor și consecințelor asociate fenomenului de cyberbullying și a reducerii riscurilor victimizării minorilor în ceea ce privește infracțiunea de violarea vieții private, precum și riscurile și consecințele consumului de droguri.
BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii