IPJ Argeș Rezultatele acțiunilor de combatere a delictelor silvice desfășurate de polițiștii argeșeni din cursul săptămânii precedente
IPJ Argeș:Rezultatele acțiunilor de combatere a delictelor silvice desfășurate de polițiștii argeșeni din
19 Mar, 2024 09:28
ZIUA de Constanta
543
Marime text
Nr. 192 din 19 martie 2024
Rezultatele acțiunilor de combatere a delictelor silvice desfășurate de polițiștii argeșeni din cursul săptămânii precedente
În perioada 10 – 17 martie a.c., echipe formate din polițiști argeșeni și specialiști silvici au acționat pentru combaterea delictelor silvice pe raza județului Argeș. Astfel, fost confiscată cantitatea de aproximativ 250 de metri cubi de material lemnos, iar în urma abaterilor au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, de peste 70.000 de lei, și a fost întocmit un dosar penal penru infracțiuni silvice.
Echipe alcătuite din poliţiştii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, alături de polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră, au acţionat pe raza județului nostru, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești - Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, dar și ai Direcției Silvice Argeș, și cu personal silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică din cadrul ocoalelor silvice din județ.
Ca urmare a abaterilor de natură contravențională constatate, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 71.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, cantitatea totală de 162,18 metri cubi (în valoare de aproximativ 150.000 de lei) fiind confiscată valoric, respectiv cantitatea de 84,899 mc fiind confiscată fizic.
Totodată, polițiștii specializați din cadrul Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere Ploiești - Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș au verificat mai mulți agenți economici cu activitate în domeniul silvic, împrejurare în care, pe raza comunei Pietroșani, au constatat abateri de la legislația silvică la două societăți comerciale.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, conform Legii 46/2008R - Codul Silvic, de către o persoană care ar fi tăiat fără respectarea regimului silvic mai mulți arbori, dintr-o suprafață de teren cu vegetație forestieră situată pe raza comunei Mihăești.
În urma activităților, au fost constatate abateri privind încălcarea normelor specifice de către 38 de bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 69 de ani. Dintre persoanele sancționate:
- 4 au fost persoane fizice neautorizate ca transportator profesionist de material lemnos, ca urmare a depășirii limitei de 20 de m.c. pe an calendaristic;
- 6 transportatori înregistrați ca utilizatori ai aplicației SUMAL 2.0 ce efectuau transport de material lemnos cu ansambluri rutiere (nereguli referitoare la datele introduse în aplicație sau lipsa conexiunii permanente la date);
- 26 de persoane fizice care transportau material lemnos cu autoutilitare sau atelaje, fără a justifica materialul lemnos transportat;
- 2 persoane fizice care dețineau material lemnos fără respectarea regimului silvic.
Polițiștii și specialiștii silvici continuă activitățile de verificare privind tăierea, transportul, depozitarea și comercializarea de material lemnos.
Exemple:
În ziua de 14 martie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, alături de specialiștii Gărzii Forestiere Ploiești - Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș au au finalizat verificările privind un agent economic cu sediul pe raza comunei Pietroșani, cu activitate din domeniul silvic, existând suspiciuni privind faptul că la mai multe transporturi de material lemnos, fotografiile încărcate în sistemul SUMAL 2.0 nu erau ale mijlocului de transport cu care a fost realizată activitatea.
Din verificări s-a stabilit că, în perioada octombrie-decembrie 2023, reprezentantul societății a emis 4 avize de însoțire a materialului lemnos, și a transportat în baza acestora, cantitatea totală de 161,16 mc de material lemnos, sortimentul cherestele tivite rășinos, fără a realiza fotografii direct asupra mijlocului de transport, ci asupra altor medii sau dispozitive electronice, fotografiile fiind încărcate în aplicația informatică SUMAL 2.0.
Ca urmare a celor constatate, societatea a fost sancționată contravențional, find aplicate 3 sancțiuni în valoare totală de 16.000 de lei, conform Legii 171/2010, fiind luată măsura complementară a confiscării valorice a cantității de 161,16 mc de material lemnos, înscrisă în cele 4 avize de însoțire, cu o valoare de 144.399,36 lei.
În ziua de 14 martie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, alături de specialiștii Gărzii Forestiere Ploiești - Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș au au efectuat verificări privind un alt agent economic cu sediul pe raza comunei Pietroșani, cu activitate din domeniul silvic.
În urma comparării dintre stocul scriptic din aplicația SUMAL 2.0 și stocul identificat în gestiunea agentului economic, a rezultat că în depozitul societății se găsea în plus cantitatea de 3,11 m.c. de material lemnos (margini și lăturoaie de esență plop).
Ca urmare a celor constatate, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, fiind luată măsura complementară a confiscării cantității de 3,11 mc de material lemnos, în valoare de 559,80 lei, care a fost predată reprezentanților Ocolului Silvic Domnești.
Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Domnești au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul forestier, ocazie cu care au depistat un bărbat de 69 de ani, din Stoenești, care conducea o autoutilitară, pe DJ 731 de pe raza comunei Pietroșani, cu care transporta material lemnos, existând supiciuni cu privire la neconcordanța dintre documentele prezentate și cantitatea, respectiv esențele de material lemnos ce se găseau în mijlocul de transport.
Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se găsea cantitatea de 1,68 mc material lemnos, de diverse esențe, ce nu corespunde din punct de vedere al speciei cu docuentele prezentate.
Totodată, în urma inventarierii materialului lemnos trasnsportat a rezultat și lipsa cantității de 1.02 mc material lemnos, ce nu s-a regăsit fizic în autoutilitară, conform avizului de însoțire.
Ca urmare a abaterilor, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional, fiind aplicate două sancțiuni în valoare totală de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010. De asemenena, au fost aplicate măsurile complementare de confiscare a cantității de de material lemnos fără proveniență justificată legal, de 1,68 mc, ce a fost predată reprezentanților Ocolului Silvic Domnești, iar cantitatea ce lipsea, de 1.02 mc, în valoare de 181.74 lei, a fost confiscată valoric.
Aspecte legale:
În contextul operaționalizării aplicației SUMAL 2.0 privind controlul provenienței și trasabilității materialului lemnos, și al intrării în vigoare, din 31 ianuarie 2021, a prevederilor HG 497/ 25.06.2020, și a Ordinului 118/27.01.2021 privind obligațiile utilizatorilor SUMAL 2.0., activitățile de control al tăierii, transportului și deținerii de material lemnos sunt desfășurate de către polițiștii argeșeni în mod curent și vor continua în perioada următoare.
Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei.
Totodată, pentru agenţii economici care deţin sau efectuează activități de expediere, transport, primire pentru depozitare, prelucrare ori de exploatare de material lemnos, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 15.000 de lei, cu măsuri complementare ce pot ajunge la suspendarea activității, iar pentru tăierea și sutragerea de arbori în cadrul exploatărilor forestiere de către operatori economici atestați, amenzile pot fi de la 8.000 până la 12.000 de lei, precum și retragerea atestatului care permite desfășurarea unor astfel de activități.
Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi MIJLOCUL DE TRANSPORT şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos.
BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii