Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:05 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Argeș Sancționați pentru că nu au respectat culoarea roșie a semaforului

ro

25 Oct, 2023 14:51 766 Marime text
Nr. 681 din 25 octombrie 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ
Reținut de polițiști
 
 
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără drept și sub influența alcoolului, și reținut un bărbat de 49 de ani, din Curtea de Argeș.
În ziua de 24 octombrie a.c., bărbatul în cauză a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, având dreptul de a conduce suspendat și fiind sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Având în vedere faptul că bărbatul este cercetat și într-un alt dosar pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fiind depistat de polițiști, la data de 01 iulie a.c., în timp ce conducea autoturismul, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
 
  •  
 
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost legitimate 815 persoane, au fost verificate 623 de autoturisme și au fost efectuate 231 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele 24 de ore, au fost aplicate 319 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 68.000 de lei, dintre care 275 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 36 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
În cadrul abaterilor constatate în filtrele rutiere instituite, au fost reținute 26 de permise de conducere și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.
 
  •  
 
Acțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești
 
 
În ziua de 24 octombrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la modul de organizare și executare a serviciului de pază, la mai multe societăți comerciale și unități de învățământ.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii piteșteni de ordine publică au aplicat, în total, 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.355 de lei, fiind reținut un permis de conducere și retrase patru certificate de înmatriculare.
Principalele sancțiuni au fost aplicate astfel:

- 16, în valoare de 3.700 de lei, au fost ca urmare a unor abateri privind normele de conviețuire socială;
- 51, în valoare de 3.755 de lei, privind abateri de la normele de circulație pe drumurile publice;
De asemenea, s-a acționat pentru depistarea și sancționarea actelor de cerșetorie, precum și a persoanelor care practică prostituția stradală.
Cu aceeași ocazie, au fost purtate discuții și cu privire la modificările legislative referitoare la modul de pedepsire a unor infracțiuni rutiere, precum și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
 
  •  
 
Sancționați pentru că nu au respectat culoarea roșie a semaforului
 
 
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat doi tineri, de 19 ani, din Vedea, respectiv 24 de ani, din Bălileștia, care conduceau un autoturismele pe raza orașului Mioveni, și nu au respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune.
Ca urmare a celor constatate, cei în cauză au fost sancționați contravențional, cu amendă, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, fiind aplicată și măsura complementară de reținere a permisului de conducere pentru 30 de zile.
 
  •  
 
Sancționată pentru că nu a acordat prioritate pietonilor
 
 
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat o femeie de 52 de ani, din Dârmănești, care conducea un autoturism pe raza orașului Mioveni, și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public printr-un loc semnalizat corespunzator.
Ca urmare a abaterii constatate, femeia a fost sancționată contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 60 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
 
  •  
 
Acțiuni ale polițiștilor și specialiștilor RAR
 
 
În ziua de 24 octombrie a.c, politiștii Secției 2 Poliție Pitești, împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român - Argeș, au acționat în trafic, pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere ce au loc pe fondul nerespectării reglementărilor privind starea tehnică a autoturismelor, respectiv pentru depistarea utilizatorilor de vehicule cu modificări neomologate aduse asupra acestora.
În cadrul acțiunii, au fost aplicate 12 sancțiuni contraventionale, în valoare de 2.305 lei, pentru defecțiuni tehnice sau documente neconforme.
 
Exemplu:
 
A fost depistat un bărbat de 52 de ani, care conducea un autoturism, având modificări la sistemul de evacuare, care polua fonic.
Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 580 de lei, conform H.G. 1391/2006, fiind aplicată și măsura reținerii certificatului de înmatriculare, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice.
 
  •  
 
Conducea fără drept
 
 
La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat un bărbat de 39 de ani, din Moșoaia, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că acesta figura cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
 
  •  
 
 
Activități preventive desfășurate de polițiști în școli
 
 
În ziua de 24 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, în parteneriat cu Instituția Prefectului Argeș, Agenția Națională Antidrog- Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Pitești și Penitenciarul Mioveni, au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv la Colegiul Național „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș, în cadrul cărora au fost prezentate aspecte privind prevenirea consumului și traficului ilicit de droguri.
Activitățile au avut drept beneficiari 84 de elevi și 16 cadre didactice.
De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au acționat pentru prevenirea și depistarea faptelor de natură contravențională prevăzute de Legea nr. 61/1991 și Legea nr. 349/2002, în Școala Gimnazială Valea Mare Pravăț și Școala Gimnazială Voinești din comuna Lerești.
În acest context, au fost prezentate aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, privind răspunderea contravențională și penală a minorilor. Totodată, au fost prezentate efectele și riscurile consumului substanțelor cu efect psihoactiv și aspecte privind prevenirea faptelor de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.
La activități au participat 65 elevi și 7 cadre didactice.
 
  •  
 
De asemenea, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Serviciului Rutier Argeș au desfășurat activități în cadrul Proiectului Eroii Internetului și Programului Național de Prevenire a victimizării minorilor, ocazie cu care au fost efectuate instruiri educativ-preventive și interactive, la care au participat un număr de aproximativ 100 de elevi și cadre didactice din cadrul Școlii Gimnaziale Rucăr.
 
  •  
 
Polițiștii de proximitate din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au desfășurat o activitate informativ-preventivă la Gradinița cu Program Prelungit Micul Prinț, unde au fost prezentate teme privind comportamentul preșcolarilor, reguli privind circulația rutieră, modul de acțiune în diferite situații, precum și prevenirea fenomenului de bullying.
 La activitate au participat 12 cadre didactice și 120 de preșcolari.
 
  •  
 
          De asemenea, polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au desfășurat activități educativ-preventive, cu trei clase din cadrul Școlii Sfântul Iacob din municipiul Câmpulung.
Au fost prezentate aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, privind răspunderea contravențională și penală a minorilor, dar și efectele și riscurile consumului substanțelor cu efect psihoactiv.
 
          BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii