IPJ Bacău Acțiune a polițiștilor în municipiul Onești, împreună cu R.A.R. Bacău
IPJ Bacău: Acțiune a polițiștilor în municipiul Onești, împreună cu R.A.R. Bacău
07 Mar, 2024 15:41
ZIUA de Constanta
526
Marime text
Nr. 63 din 07 martie 2024
BULETIN DE PRESĂ
La data de 06 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municpiului Onești, împreună cu cei din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Onești, însoțiți de specialiști din cadrul Registrului Auto Român au desfășurat o acțiune în municipiu pentru combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane, în regim taxi şi a transportului de mărfuri.
În cadrul activităților au fost verificate peste 100 de autovehicule, au fost legitimate 130 de persoane și au fost efectuate 25 de testări cu aparatele din dotare.
Polițiștii au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației rutiere în valoare totală de peste 17.000 de lei și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Depistat de polițiști conducând un autoturism sub influența alcoolului
La data de 06 martie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii Secției 1 Poliție Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 53 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Chimiei din municipiu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Tânăr depistat la volan sub influența unor substanțe psihoactive
La data de 07 martie a.c., în jurul orei 04.00, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat în trafic, un tânăr de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN2-E85, în localitatea Dumbrava.
În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, cel în cauză fiind transportat la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a consumului unor substanțe interzise.
Totodată, asupra acestuia au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor două plicuri ce conțineau o substanţă vegetală, acestea fiind înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
BULETIN DE PRESĂ
Acțiune a polițiștilor în municipiul Onești, împreună cu R.A.R. Bacău

ÎNTOCMIT
Ag. șef adj. de poliție
Ag. șef adj. de poliție
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii