IPJ Bistrița-Năsăud Acțiuni de informare și prevenire, desfășurate în județul Bistrița-Năsăud
IPJ Bistrița-Năsăud:Acțiuni de informare și prevenire, desfășurate în județul Bistrița-Năsăud
24 Aug, 2023 13:51
ZIUA de Constanta
644
Marime text
Nr. 188 din 24 august 2023
BULETIN DE PRESĂ
Acțiuni de informare și prevenire, desfășurate în județul Bistrița-Năsăud
Acțiuni de informare și prevenire, desfășurate în județul Bistrița-Năsăud
În perioada 22-23 august a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică, Investigații Criminale și Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, împreună cu jandarmi și polițiști locali au desfășurat o acțiune în sistem integrat, în municipiului Bistrița, pe linia prevenirii şi combaterii traficului și consumului de droguri, precum și prevenirii și combaterii săvârșirii infracțiunilor cu violență și la regimul rutier. Acțiunile s-au desfășurat în zona unor localuri publice, cluburi sau discoteci, dar și în zone aglomerate, proximitatea unor parcuri și magazine.
Acțiuni similare au fost desfășurate de polițiști în orașele Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi, dar și pe raza de competență a unor secții de poliție rurală arondate, fiind astfel legitimate și controlate 234 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic 170 de autoturisme, iar polițiștii le-au reamintit conducătorilor modificările legislative potrivit cărora, cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți, în timp ce se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare.
În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au desfășurat filtre și controale în trafic, astfel că peste 20 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest. Au constatate abateri rutiere, pentru care au fost aplicate 98 de avertismente și sancțiuni, majoritatea conform OUG 195/2002 și Legii 61/1991. Totodată, în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost reținute 5 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
Mopedist depistat cu mai multe nereguli, vizat într-un dosar penal deschis de polițiștii Serviciului Rutier
În după-masa de ieri, 23 august, polițiștii Serviciului Rutier au depistat, în flagrant delict, un bărbat bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere.
Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, din Viile Tecii, a fost oprit pentru control în timp ce conducea un moped prin localitatea Dipșa, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că mopedul condus nu era înmatriculat sau înregistrat în circulație. Conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l, alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările în acest caz continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Doi conducători auto fără permis, depistați de polițiști în cadrul filtrelor desfășurate
La data de 23 august a.c., polițiștii Biroului Rutier au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 36 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, deși nu deține permis de conducere.
Bărbatul a fost oprit pentru control pe strada Drumul Cetății din Bistrița, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările în acest caz continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
***
La data de 23 august a.c., în localitatea Fântânița, polițiștii au oprit în trafic, pentru verificări, un autoturism, iar la volan a fost identificat un bărbat, de 62 de ani, din Bistrița care nu a putut prezenta pentru control documentele personale.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în cauză are dreptul de a conduce suspendat. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Livezile: accident rutier
La data de 23 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a unui accident rutier, produs pe Drumul Județean 172G, în Livezile.
Din primele date, un tânăr de 21 de ani, din Livezile, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Livezile - Dorolea, a pierdut controlul acestuia, a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a unei pasagere, ambii transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat alcooltest rezultatul fiind negativ. Totodată, în urma testării drugtest, rezultatul a fost pozitiv și i-au fost recoltate probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Dosar penal pentru mai multe infracțiuni rutiere
În seara de 22 august a.c., polițiștii din Sângeorz-Băi au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 17D, între localitățile Ilva-Mică și Sângeorz-Băi.
Din primele verificări efectuate la fața locului, un bărbat, de 33 de ani, din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un moped, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un parapet din beton.
Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 33 de ani care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,97 mg./l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice.
În urma verificărilor, s-a constat că mopedul figurează ca fiind furat din Italia, din anul 2006. În continuare se efectuează cercetări de către Politia orașului Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii