Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:16 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bistrița-Năsăud Acţiuni pentru siguranța cetățenilor

ro

21 Aug, 2023 16:03 688 Marime text

Nr. 187 din 21 august 2023

 

ACȚIUNI PENTRU UN SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ ÎN SIGURANȚĂ
 
          Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și preîntâmpinarea unor evenimente nedorite, în acest sfârșit de săptămână au fost desfășurate acțiuni în sistem integrat, la care au participat polițiști de la mai multe structuri operative.
 
În intervalul 18-20 august a.c., pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în contextul unor evenimente organizate pe raza județului, dar și pentru prevenirea unor evenimente nedorite și accidentelor rutiere, polițiștii de la ordine publică și rutieră au acționat în tot județul. Totodată, la acțiunile desfășurate au participat și polițiști de la investigații criminale, economic, acțiuni speciale, dar și jandarmi.
 
Astfel, la evenimente cu public numeros desfășurate în Telciu și Posmuș, polițiștii de la structurile de ordine publică, rutieră și secțiile de poliție rurală au acționat împreună cu jandarmi pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru prevenirea accidentelor de circulație, nefiind înregistrate evenimente negative.
 
Totodată, polițiștii au acționat, pe raza întregului județ, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Astfel, au fost efectuate peste 100 de testări etilotest și drugtest, iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate aproape 160 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 55.500 de lei și au fost reținute 19 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.
 
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Ordine Publică și Acțiuni Speciale au acționat în municipiul Bistrița pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri, a infracțiunilor cu violență și la regimul rutier, fiind totodată desfășurate 5 activități de control la agenți economici.
 
 
 
În cadrul acțiunilor desfășurate în acest sfârșit de săptămână, polițiștii au legitimat peste 400 de persoane și au controlat aproximativ 300 de vehicule. În urma constatărilor, în flagrant delict, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosare penale.
 

Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră și de la prevenirea criminalității au informat conducătorii auto cu privire la modificările legislative potrivit cărora, cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți, în timp ce se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii