IPJ Bistrița-Năsăud Autoturism căutat în vederea confiscării, indisponibilizat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale
IPJ Bistrița-Năsăud:Autoturism căutat în vederea confiscării, indisponibilizat de polițiștii Serviciului
08 Jan, 2024 14:57
ZIUA de Constanta
451
Marime text
Nr. 5 din 8 ianuarie 2024
BULETIN DE PRESĂ
Autoturism căutat în vederea confiscării, indisponibilizat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale
La data de 5 ianuarie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat un autoturism de teren, înmatriculat în Germania, care ar proveni din săvârşirea unei infracțiuni și care figura ca fiind căutat în vederea confiscării.
De asemenea, în urma verificărilor, s-a constatat că autoturismul ar fi avut inserată în computerul de bord seria de șasiu a unui alt autoturism care figura ca fiind urmărit de către autoritățile din Italia.
Autoturismul se afla în posesia unui bărbat din Coșbuc și a fost indisponibilizat de polițiști. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și tăinuire.
Prejudiciul unui furt, recuperat de polițiștii din Teaca
În urma verificărilor și investigațiilor efectuate într-un dosar penal de furt calificat, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat un bărbat de 27 de ani din Viile Tecii, bănuit de comiterea faptei.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în seara de 3 ianuarie a.c., acesta ar fi pătruns în locuința unui bărbat din Viile Tecii, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de 500 de lei. Prejudiciul a fost recuperat și restituit păgubitului.
Cercetările în acest caz vor fi continuate pentru documentarea cauzei, de către polițiștii Postului de Poliție Teaca, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Infracțiuni flagrante, constatate de polițiști, în cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului rutier
În noaptea de 5/6 ianuarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat și oprit pentru verificări un autoturism care circula pe Drumul Județean 172D, pe sensul de mers Josenii Bârgăului spre Ilva Mică. La volan a fost identificat un bărbat de 35 de ani din Ilva Mică.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
***
La data de 7 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control pe Drumul Național 17, în Șieu-Sfântu, un autoturism.
La volan a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din Bistrița.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control în municipiul Bistrița un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Bistrița.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, sau altor substanțe.
***
La data de 6 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au efectuat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Județean 173, în Jelna.
Pentru control a fost oprit un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Ciosa. În urma verificărilor efectuate de către polițiști cu privire la șofer, a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat o valoare de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
***
La data de 6 ianuarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost sesizați de un conducător auto, cu privire la faptul că în Tiha Bârgăului, pe Drumul Național 17, pe direcția înspre Vatra Dornei ar fi fost șicanat în trafic de un alt autoturism înmatriculat în Marea Britanie.
În urma intervenției polițiștilor, autoturismul indicat a fost identificat și oprit în trafic, la volan fiind legitimat un bărbat de 28 de ani, din Mureșenii Bârgăului.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că șoferul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
***
La data de 6 ianuarie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Sângeorz-Băi.
Conducătorul auto, la solicitarea polițiștilor a prezentat pentru control documentele personale și ale autovehiculului, fiind prezentat totodată un permis de conducere emis de autoritățile din Mexic.
Totodată conducătorul autoturismului nu a putut prezenta pentru control un permis internațional de conducere iar urma examinării vizuale a documentului prezentat s-a constatat că acesta nu prezintă toate elementele de siguranţă prevăzute de legislaţia internaţională, iar alte elemente de siguranţă de tip hologramă nu sunt conforme cu normele în vigoare, existând suspiciunea rezonabilă că documentul prezentat nu ar fi un permis de conducere autentic emis de autorităţile din Mexic.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi, Compartiment Rutier în cadrul unui dosarul penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uzul de fals, urmând documentarea faptelor.
Ordin de protecție emis de polițiști, în Salva
La data de 7 ianuarie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați de către o femeie din Salva, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul acesteia.
În urma intervenției, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 45 de ani, din Salva, pe fondul unor discuții contradictorii și-ar fi agresat fizic concubina cât și pe fiica acesteia.
Cele două femei nu au suferit leziuni corporale și nu au necesitat acordarea de îngrijiri medicale. Împreună cu acestea, polițiștii au evaluat riscul, constatându-se oportună emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
Totodată, în cauză a fost întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii