Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:31 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bistrița-Năsăud BULETIN DE PRESĂ - 20 aprilie 2023

ro

20 Apr, 2023 12:52 644 Marime text

                                                                                                                    Nr. 89 din 20 aprilie 2023

 
BULETIN DE PRESĂ
 
Autoutilitară sustrasă din Italia, depistată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud
 
La data de 19 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de tăinuire.
 
Totodată, au dispus și indisponibilizare unei autoutilitare, depistată în posesia unui bărbat de 38 de ani, din Bistrița, autovehicul reclamat ca fiind sustras din Italia, din luna octombrie 2021.
 
În cauză a fost întocmit dosar, iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire, infracțiune prevăzută de art. 270 din Codul penal, în vederea stabilirii, în cooperare cu autoritățile judiciare din Italia, a modului în care autovehiculul a ajuns pe teritoriul României, a documentării faptei și stabilirii vinovăţiei persoanelor implicate.
 
 
Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiști
 
 
La data de 19 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 18 aprilie a.c., de Judecătoria Beclean, pe numele unui tânăr de 28 de ani.
 

Tânărul vizat, domiciliat în Reteag, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și furt calificat și a fost încarcerat de polițiști în penitenciar.
 
 
 
       Acțiunile din ultimele 24 de ore, pentru siguranța traficului rutier
 
Ieri, 19 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean și cei ai Secției 4 Poliție Rurală Beclean au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, dar și a faptelor antisociale, pe raza orașului Beclean și comunelor arondate.
 
Astfel, au fost legitimate 19 persoane, iar în trafic au fost oprite și controlate 14 autoturisme. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 5675 lei, dintre care 12 pentru abateri rutiere, conform O.U.G. 195/2002 cu 3675 lei, 4 pentru nerespectarea Legii 349/2002 (prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun), în cuantum de 2.000 de lei și 4 conform Legii 61/1991, în cuantum de 200 lei. Ca măsură complementară, a fost dispusă reținerea unui permis de conducere.

 
Tot ieri, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au acționat pentru reducerea victimizării prin accidente rutiere, produse pe fondul încălcării legislației în vigoare și a defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor, sens în care au fost oprite și verificate 30 de autoturisme și legitimate tot atâtea persoane. Pentru neregulile constatate, au fost reținute 4 certificate de înmatriculare și au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, toate pentru abateri la regimul rutier, în cuantum total de 3.190 de lei.
 
În intervalul orar 10.00-12.30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la manifestările desfășurate în cadrul evenimentului ”Pahomie de la Gledin”, unde au participat aproximativ 150 de persoane, nefiind înregistrate evenimente negative.
 
Pe raza întregului județ, au acționat polițiștii Serviciului Rutier care, în urma abaterilor la regimul rutier constatate, au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.150 de lei, iar ca măsură complementară, au dispus suspendarea dreptului de a conduce în cazul a trei conducători auto.
 
 
 
 
         Ordin de protecție provizoriu, emis împotriva unui bărbat de 31 de ani, din Sângeorz-Băi
 
La data de 19 aprilie a.c., polițiștii din Sângeorz-Băi au fost sesizați de către o femeie de 37 de ani, din Sângeorz-Băi, cu privire la faptul că, la data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 02.00, a fost contactată telefonic de către fostul concubin care a amenințat-o cu acte de violență, de natură a-i crea o stare de temere.
 
Polițiștii l-au identificat pe bărbatul în cauză, stabilind că este vorba despre un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Sângeorz-Băi, împotriva căruia au emis un ordin de protecție provizoriu. Femeia a precizat că nu dorește să formuleze plângere pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
 
         1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul unui bărbat din localitatea Șanț care s-a ales cu dosar penal
 
La data de 19 aprilie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizați, prin SNUAU112, de către un bărbat de 42 de ani, din localitatea Șanț, cu privire la faptul că una dintre căile de acces spre locuință îi este blocată de un autoturism parcat și nu poate intra cu scuterul în curte.
 
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că bărbatul se află sub influența băuturilor alcoolice și că ar fi condus mopedul din apropierea intersecției Drumului Comunal 44, Cârțibav cu strada Cârțibuș, până la domiciliu.
 
Astfel, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul indicat a fost 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemie.
 
Totodată, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora au stabilit că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
        
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere  și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii