Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:19 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 30.06.2021

ro

30 Jun, 2021 10:48 834 Marime text
Nr. 268 din 30 iunie 2021 
BULETIN DE PRESĂ
 
Dosar penal pentru un șofer de 19 ani
 
La data de 29 iunie a.c., după ora 23:00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident rutier semnalat pe strada Drumul Cetății din municipiu.
 
Un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Mintiu a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism care era parcat regulamentar pe partea dreaptă a direcției de deplasare, care ulterior a fost proiectat în gardul unui imobil.
 
În urma impactului nu au rezultat răniri de persoane, înregistrându-se doar pagube materiale.
 
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul DRUGTEST 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței Cannabis. Șoferul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge și urină în vederea stabilirii alcoolemiei și substanțelor cu efect psihoactiv.
    
Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în acest caz în cadrul unui dosar penal  întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, urmând documentarea faptei.
 
 
Autoturism radiat, depistat în urma unui accident rutier
 
La data de 29 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un accident rutier fără victime, produs pe raza localității Pinticu.
 

O tânără de 21 de ani din Năsăud în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria, prin localitatea Pinticu a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul din partea stânga a direcției de mers.
 
În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că autoturismul condus de tânără este radiat din circulație.
Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
 
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat, urmând documentarea faptei.
 
Ordine de protecție provizorii, emise de către polițiștii bistrițeni
 
 
La data de 29 iunie a.c., o femeie de 35 de ani din Tureac a adus la cunoștința polițiștilor din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, faptul că la data de 28 iunie a.c., a fost amenințată telefonic cu acte de violență de către fostul soț, un bărbat de 46 de ani din aceeași localitate

 
În urma întocmirii formularul de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că sunt întrunite condițiile emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fiind totodată demarate cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de amenințare.
 
 
***
 
La data de 29 iunie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au intervenit la solicitarea unei femei de 36 de ani din Runcu Salvei, aceasta semnalând faptul că a fost victima unei agresiuni fizice.
 
Polițiștii au stabilit faptul că în timp ce aceasta se afla în incinta locuinței, soțul acesteia, un bărbat de 39 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice si a geloziei ar fi agresat-o fizic.
 
Întrucât la momentul intervenției bărbatul a manifestat un comportament recalcitrant si a refuzat legitimarea, acesta a fost condus la sediul Poliției orașului Năsăud.           
           
Polițiștii împreună cu femeia de 36 de ani au completat formularului de evaluare a riscului, stabilindu-se faptul ca este risc iminent, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbat.
 
Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracţiunea de violenţă în familie, urmând documentarea faptei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii