Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:08 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bistrița-Năsăud Conducător auto aflat sub influența unor substanțe, depistat și oprit de polițiștii Serviciului Rutier

ro

15 Sep, 2023 11:33 754 Marime text

Nr. 207 din 15 septembrie 2023

BULETIN DE PRESĂ
 
 
         Acțiuni ale polițiștilor de la Siguranță Școlară și Ordine Publică, pentru siguranța elevilor
 
La data 13 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00-13.00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au organizat și desfășurat o acțiune în scopul asigurării unui climat de siguranță publică în rândul elevilor, prevenirii absenteismului școlar, a consumului de tutun precum și prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri.
 
Astfel, polițiștii au legitimat 27 de persoane și au depistat 10 elevi care absentau nemotivat de la cursuri, pentru care au fost întocmite informări către conducerea școlilor unde învață. Totodată, polițiștii de la Siguranță Școlară au desfășurat activități preventive la clase de elevi din ciclul gimnazial și liceal, iar agenților de pază din școli, le-au adus în atenție regulile privind accesul în școli, conform Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
 
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 800 lei conform Legii 349/2002.
 
Siguranța în școli rămâne o prioritate a Poliției, astfel că, pe durata desfășurării anului școlar, unitățile de învățământ sunt incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor, în scopul asigurării unui climat optim de siguranță, atât în incinta, cât și în proximitatea acestora.
 
Premergător începerii anului școlar, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din cadrul polițiilor municipală și orășenești, dar și a secțiilor de poliție rurală au derulat o serie de activități preventive, destinate copiilor. În cadrul acestora au fost abordate teme precum: disparițiile de minori, siguranța rutieră, siguranța în mediul online, prevenirea consumului de droguri și substanțe interzise și prevenirea infracțiunilor cu violență.
 
Pe tot parcursul anului școlar, polițiștii vor acționa înaintea începerii orelor și la finalizarea cursurilor elevilor, pentru asigurarea fluenței și siguranței traficului și pentru prevenirea evenimentelor rutiere.
 
 

           Conducător auto aflat sub influența unor substanțe, depistat și oprit de polițiștii Serviciului Rutier
 
La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei  01.30, polițiștii Serviciului Rutier au depistat și oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe o stradă din Bistrița.
 
La volan a fost identificat un bărbat, de 38 de ani, din Bistrița, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv pentru amphetamină si methamphetamină. Acesta fost testat și cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Bărbatul a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice.
 
În cauză a fost înregistrat dosar penal privind infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările în acest caz sunt continuate de Serviciul Rutier.
 
         
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii