IPJ Bistrița-Năsăud Conducător auto cu privire la care sunt indicii că ar fi consumat substanțe psihoactive.
IPJ Bistrița-Năsăud:Conducător auto cu privire la care sunt indicii că ar fi consumat substanțe psihoactive.
26 Oct, 2023 11:45
ZIUA de Constanta
547
Marime text
Nr. 244 din 26 octombrie 2023
BULETIN DE PRESĂ
Conducător auto cu privire la care sunt indicii că ar fi consumat substanțe psihoactive, depistat în flagrant delict, de polițiștii Serviciului Rutier
La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 23.50, polițiștii Serviciului Rutier au depistat, în flagrant delict, un conducător auto cu privire la care sunt indicii că ar fi consumat substanțe psihoactive.
Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, din Dumitra, a fost oprit pentru control pe Drumul Național 17C, în localitatea Dumitra, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Polițiștii rutier au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Bicicletă sustrasă, recuperată de polițiști
La data de 25 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de furt calificat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 39 de ani din Bistrița, bănuit de comiterea faptei.
Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, în noaptea de 19 august a.c., acesta ar fi sustras o bicicletă aflată asigurată, în scara unui bloc din municipiu. În scurt timp, bărbatul ar fi vândut bicicleta unei alte persoane.
Pe parcursul cercetărilor polițiștii au depistat bicicleta, prejudiciul, estimat ca fiind 1200 de lei, fiind astfel recuperat. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările în acest caz pentru documentarea faptei sub toate aspectele.
Două percheziții domiciliare, efectuate într-un dosar pe furt de energie electrică
La data de 25 octombrie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate și pentru administrarea probatoriului într-un dosar penal de furt de energie electrică, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, ambele în localitatea Budacu de Sus.
Vizat de comiterea faptelor este un bărbat de 43 de ani din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii de executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea.
La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor probe și mijloace de probă relevante pentru cauză. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările în vederea documentării faptelor și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.
Filtre și acțiuni preventive, desfășurate de polițiștii din Beclean și cei ai Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului
La data de 25 octombrie a.c., în intervalul orar 19.00-22.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au organizat și desfășurat o acțiune, pe raza de competență, pentru menținerea și asigurarea climatului de siguranță rutieră, precum și pe linia deținerii și transportului de material lemnos.
Astfel, au fost oprite pentru verificări 10 autovehicule, iar conducătorii auto au fost testați cu aparatele din dotare. Totodată, au fost verificate 5 avize de însoțire a materialului lemnos și au fost legitimate 25 de persoane.
Pentru neregulile constatate, au fost constatate și aplicate 12 sancțiuni contravenționale în cuantum de 6570 lei, dintre care 5 pentru nerespectarea Legii 61/1991, în cuantum de 1700 de lei, 1 pentru nerespectarea Legii 171/2010, în cuantum de 2000 de lei, celelalte fiind abateri la regimul rutier.
Acțiuni similare au fost desfășurate de către polițiștii din Beclean pe raza de competență, fiind organizate filtre în care au fost verificate 26 de autovehicule și legitimate 36 de persoane. Polițiștii au acționat pe linia prevenirii și combaterii traficului și consumului de substanțe interzise și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind efectuate testări cu aparatele din dotare.
În cadrul acțiunii, polițiștii au constatat, în flagrant delict, o infracțiune de conducere fără permis, iar pentru abaterile de natură contravențională au aplicat 21 de sancțiuni în cuantum de 3.320 lei, toate la regimul rutier. Ca măsuri complementare, a fost reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii