IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor
IPJ Brăila: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor
02 Aug, 2023 14:14
ZIUA de Constanta
548
Marime text
Nr. 184.324 din 02.08.2023
ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ
Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, în mod activ și implicat în misiuni preventive de depistare a factorilor criminogeni care pot pune în pericol siguranța noastră și a comunității.
Ieri, 1 august a.c., poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
Astfel, au fost organizate și desfășurate 13 acțiuni menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății și s-a intervenit la 44 de evenimente, 37 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 46.735 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere rutiere din județul Brăila, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente de circulaţie.
Astfel, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 10 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Exemplu:
În noaptea de 1 august a.c., la ora 23:50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Râmnicu-Sărat, din municipiu, cu viteza de 71 km/h.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Scopul acestor acțiuni este de a descuraja potențialii infractori și de a crea o atmosferă de siguranță în comunitatea noastră!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii