IPJ Brăila Buletin de presă - 05.04.2022
IPJ Brăila: Buletin de presă - 05.04.2022
05 Apr, 2022 14:37
ZIUA de Constanta
894
Marime text
Nr. 63.159 din 05.04.2022
Cercetat penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Aseară, la ora 19:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca, au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Ianca, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul are dreptul de a conduce suspendat.
Astfel, pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiști
În ziua de 4 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Astfel, pe raza municipiului, a fost depistat, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din județul Galați, locuind fără forme legale în municipiul Brăila, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.
Astfel, pe raza municipiului, a fost depistat, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din județul Galați, locuind fără forme legale în municipiul Brăila, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.
Cercetat penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Aseară, la ora 19:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca, au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Ianca, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul are dreptul de a conduce suspendat.
Astfel, pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii