IPJ Brăila Buletin de presă - 11.07.2022
IPJ Brăila: Buletin de presă - 11.07.2022
11 Jul, 2022 14:40
ZIUA de Constanta
804
Marime text
Nr. 63.316 din 11.07.2022
Cercetați penal pentru infracțiuni la regimul rutier
În seara de 8 iulie a.c., în jurul orei 20:55, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe DE 584, în afara municipiului Brăila.
Șoferul a fost testat cu aparatul Drug Test, iar în urma testării ar fi rezultat consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spitalul din municipiu.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

Vineri dimineață, 8 iulie a.c., la ora 09:20, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică acționau pe raza municipiului, iar pe strada Vadul Ghecetului au observat un vehicul care la vederea polițiștilor a demarat brusc, circulând cu viteză mare.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, fiind oprit la scurt timp, pe aceeași stradă, iar la volanul vehiculului a fost identificat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Brăila.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar ITP-ul vehiculului era expirat.
Brăileanul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1.305 lei conform O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, pe numele acestuia a fost întocmit și dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În data de 9 iulie a.c., în jurul orei 15:25, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un moped pe strada Griviței.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, la ora 19:15, polițiști din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul are dreptul de a conduce suspendat.
Pe numele celor doi brăileni au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În noaptea de 9 iulie a.c., în jurul orei 23:55, polițiști din cadrul Biroului Rutier, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Calea Călărașilor.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În noaptea de 10 iulie a.c., în jurul orei 01:35, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din satul Țepeș Vodă, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii