IPJ Brăila Comunicat de presă -30.03.2022
IPJ Brăila: Comunicat de presă -30.03.2022
30 Mar, 2022 15:01
ZIUA de Constanta
690
Marime text
Nr. 63.148 din 30.03.2022
BUN VENIT ÎN NOUA CARIERĂ PROASPEȚILOR ABSOLVENȚI!
În data de 28.03.2022, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, a primit 22 de polițiști, 19 băieți și 3 fete, absolvenți ai școlilor de agenți de poliție care au aflat, cu emoție, unde vor debuta în carieră.
Majoritatea, respectiv 17 dintre aceștia, au fost repartizați în cadrul structurilor de ordine publică, 7 în mediul urban și 10 în mediul rural.
Ceilalți au fost repartizați astfel: 2 la investigații criminale, 1 la investigarea criminalității economice, 1 la Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative și 1 la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Conducerea inspectoratului le urează succes în activitatea profesională şi le asigură un sprijin real pentru a-şi putea îndeplini, în mod corespunzător, atribuţiile ce le revin!

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii