IPJ Brăila Sărbători de Florii și pascale în siguranță
IPJ Brăila:Sărbători de Florii și pascale în siguranță
06 Apr, 2023 13:51
ZIUA de Constanta
1053
Marime text
Nr. 184.157 din 06.04.2023
SĂRBĂTORI PASCALE ȘI DE FLORII ÎN SIGURANȚĂ
În perioada 7-9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila vor fi la datorie pentru ca sărbătoarea Paștelui Catolic și a Floriilor Ortodoxe să se desfășoare în siguranță.
Peste 400 de poliţişti vor acţiona în această perioadă, în sistem integrat, împreună cu jandarmii în dispozitivul de ordine și siguranță publică având ca prioritate prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și intervenția rapidă atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Efectivele de poliție planificate în serviciu vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
Structurile operative vor acționa în principal, în proximitatea lăcașurilor de cult unde se vor organiza manifestări religioase.
De asemenea, polițiștii vor fi prezenți în zonele publice aglomerate, piețe, târguri, precum și pe arterele de circulație unde se preconizează creșteri ale valorilor de trafic.
Cu toții ne dorim să ajungem la destinație în siguranță, în acest sens, peste 65 de polițiști rutieri vor fi prezenți pe principalele drumuri din județ pentru prevenirea și combaterea accidentelor și blocajelor rutiere și fluidizarea traficului rutier și pietonal pe căile de acces din zona lăcașurilor de cult.
Pentru a petrece aceste sărbători în siguranță, recomandăm tuturor cetățenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecție și să respecte normele rutiere.
Din partea conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila urez sărbători fericite tuturor celor care sărbătoresc Paștele Catolic și la mulți ani tuturor celor care își serbează onomastica în aceste zile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii