Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:26 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Buzău Accidente de circulaţie

ro

26 Jun, 2024 15:17 662 Marime text
Nr. 222 din 26 iunie 2024
 
BULETIN INFORMATIV
privind evenimente şi activităţi din data de 25 iunie 2024
 
 
Nereguli în trafic
 
La data de 25 iunie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au aplicat 142 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut  5 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Polițiștii au întocmit 3 dosare penale sun aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autovehicule i-a fost suspendată.
Într-unul din cazuri este vorba despre un bărbat de 45 de ani, ce a fost implicat  într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0.92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, poliţiştii rutieri au acționat pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere în care ar putea fi implicaţi pietonii și bicicliștii, cât și pentru conştientizarea riscurilor la care se expun atunci cand nu respectă regulile de circulație. 55 de participanți la trafic din aceste categorii au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea legislației rutiere.
Polițiștii au acționat pentru depistarea și scoaterea din circulație a șoferilor care au depășit limita legală de viteză. Astfel, au fost depistați 24 de şoferi care au depăşit limitele legale de viteză, iar 3 dintre aceştia au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile.
Alte două permise de conducere au fost reţinute pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
De asemenea, 12 sancțiuni contravenționale au fost aplicate șoferilor ce nu au purtat centura de siguranță și 36 de sancțiuni pentru alte abateri în trafic.

Verificările specifice s-au realizat cu sprijinul aplicației eDac, noul sistem de verificare a documentelor, operaționalizat în contextul aderării României la Schengen.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 29.000 de lei.
 
  •  
Accidente de circulaţie
 
*În noaptea de 24/25 iunie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii rutieri au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe DC47, în Monteoru.
Din primele cercetări la fața locului a reieșit că  autoturismul condus pe direcția Gura Săratii către Monteoru, de către un tânăr de 18 ani, a surprins și a accidentat o femeie biciclist, de 38 de ani, din municipiul Buzău, care circula din sens opus.
Accidentul s-a soldat cu rănirea femeii, care a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
 

**La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe DN2 E85, în Poșta Câlnău.
Din primele date la fața locului a reieșit că  este vorba despre o coliziune între autoturismul condus pe direcția Buzău către Râmnicu Sărat, de către un bărbat de 75 de ani, din Blăjani, și autoturismul condus din sensul opus de mers, de către un șofer de 47 de ani, din Brăila.
Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 75 de ani, care a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
 
***La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii rutieri au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe DN10, în Măgura.
Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcția Brașov către Buzău, de către un șofer de 40 de ani, din Galați și alte două vehicule, ce se deplasau din sens opus, un ATV condus de către un cetățean străin, de 52 de ani și o autoutilitară, la volanul căreia se afla un conducător auto de 70 de ani, din Timișoara.
 
 
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor trei conducători și a doi pasageri din autoutilitară, toate persoanele rănite fiind preluate de către echipajele medicale și transportate la spital, pentru îngrijiri de specialitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
 

RECOMANDĂRI ALE POLIȚIEI ROMÂNE, PENTRU CEI CARE CONDUC LA DRUM LUNG

 
Oboseala la volan constituie una dintre cauzele accidentelor rutiere produse pe șoselele.
Temperaturile ridicate conduc la îngreunarea deprinderilor motrice şi la crearea senzaţiei de somn.
De ace­ea, la apariţia primelor semne de obo­seală, recomandăm şoferilor să oprească deplasarea, pentru a se reface.
Simptomele oboselii duc la scăderea timpului de reacţie, a ve­derii, a performanţei şi vi­gilenţei.
Pentru un drum în siguranţă, ţineţi cont:
  • Înainte de a pleca la drum, odihniți-vă cel puţin opt ore!
  • Faceți pauză la fiecare două ore sau 160 de kilometri!
  • Călătoriți cu un partener care să vă observe semnele de oboseală sau, după caz, să preia locul șoferului!
  • Evitați folosirea medicamentelor pe timpul călătoriei!
  • Faceți pauză de o cafea sau pentru a realiza câteva exerciţii fizice.
Călătorie plăcută!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii