IPJ Buzău Acţiune preventivă cu elevii de la Şcoala Gimnazială Nr.7 Buzău
IPJ Buzău:Acţiune preventivă cu elevii de la Şcoala Gimnazială Nr.7 Buzău
19 Oct, 2023 15:29
ZIUA de Constanta
499
Marime text
Nr. 336 din 19 octombrie 2023
BULETIN INFORMATIV
privind evenimente şi activităţi din ziua 18 octombrie 2023
Acţiune preventivă cu elevii de la Şcoala Gimnazială Nr.7 Buzău
În ziua de 18 octombire a.c., poliţiştii din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii s-au întâlnit cu elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale Nr. 7 Buzău.
Activităţile informative au urmărit creșterea gradului de informare pe linia prevenirii disparițiilor de minori, a plecărilor voluntare și respectiv a traficului de persoane cu elevii claselor primare şi gimnaziale. Acestora le-au fost prezentate noțiuni pentru prevenirea victimizării pe linia disparițiilor și a traficului de persoane – riscurile asociate plecărilor de acasă, situații de risc, moduri de operare folosite pentru racolarea victimelor, tipurile de trafic și modalități de evitare a victimizării.
Poliţiştii le-au reamintit elevilor despre consecinţele adoptării unor comportamente şi au discutat pe situaţii concrete în care s-au aflat elevi de o vârstă cu ei şi modalitatea de soluţionare a situaţiilor respective.
Totodată, partenerilor de discuţii le-au fost reamintite efectele consumului de droguri asupra organismului, consecințele consecințele în plan social și familial, cțt și modalități de identificare a unui consumator.
La activităţi au participat aproximativ 60 de elevi şi cadre didactice îndrumătoare.
Elevii buzoieni sfătuiți antivictimal de polițiștii de la Siguranţă Şcolară
În ziua de 18 octombrie a.c., ofițerii de la siguranţă şcolară au desfășurat activități cu caracter preventiv la Școala Gimnazială Păltineni, pentru a dezbate aspecte privind prevenirea cyberbullyingului și a traficului de persoane.
Elevilor unităţii de învăţământ le-a fost atrasă atenţia cu privire la necesitatea creșterii gradului de siguranță în mediul online, au purtat discuţii pentru cunoașterea și înțelegerea fenomenului traficului de persoane – forme de exploatare, modalitățile de recrutare, profilul traficantului, vulnerabilitățile victimei.
De asemenea, poliţiştii, însoţiţi de reprezentant din cadrul Biroului Poliției de Proximitate au participat la o sedinţă cu părinţii la Liceului cu Program Sportiv ”Iolanda Balaș Soter” Buzău şi la Colegiului Național ”B. P. Hasdeu” Buzău cu scopul diminuării factorilor de risc și a condițiilor de vulnerabilitate, care măresc probabilitatea de uz de substanţe cu efect psihoactiv.
Poliţiştii au subliniat importanţa de a spori factorii de protecție şi au abordat particularităţi, însușiri sau caracteristici individuale, condiții situaționale care inhibă, reduc sau atenuează probabilitatea de uz sau de abuz de droguri.
Întâlnirea a urmărit conştientizarea tuturor factorilor responsabili de conduita tinerilor cu privire la necesitatea iniţierii unui front comun pentru siguranţa acestora.
Dialogul poliţişti-cadre didactice-elevi-părinţi, prin care au fost consiliate peste 200 de persoane, s-a încheiat prin discuţii cu privire la modalităţile de recunoaştere a situaţiilor de pericol şi însuşirea unor măsuri de autoprotecţie, fiindu-le prelucrate totodată şi modificările legislative aferente.
RECOMANDĂRI ADRESATE PĂRINȚILOR:
Adolescența copilului dumneavoastră aduce cu ea un bagaj nou de griji și multe întrebări în căutarea de soluții. Comunicarea dintre adult și adolescent devine din ce în ce mai complicată, iar lista subiectelor dificil de abordat crește aproape în fiecare zi.
Consumul de alcool sau alte substanţe psihotrope este un subiect pe care însă vă recomandăm să-l abordați chiar dumneavoastră cu adolescentul de acasă. Este mult mai bine să reușiți să îi transmiteți toate informațiile importante legate de efectele negative ale consumului și riscurile sociale asociate lui, astfel încât să poată să facă alegeri responsabile.
Dacă alcoolul/drogurile reprezintă un subiect pe care l-ați abordat deja, poate observând la copilul dumneavoastră un comportament care v-a dat de gândit și pe care poate l-ați pus pe seama consumului de substanţe interzise, aveți nevoie de tot suportul pentru ca acest dialog să devină într-adevăr eficient.
RECOMANDĂRI ADRESATE PROFESORILOR:
Alături de părinți, profesorii au un rol esențial în formarea adolescenților ca viitori adulți responsabili. Fiecare oră petrecută în clasă nu reprezintă doar oportunitatea de le transmite un bagaj de informații, ci și șansa de a le insufla atitudini corecte în fața diverselor situații în care viața deja îi pune.
Tentația de a consuma alcool la vârsta lor este permanent prezentă, iar ocaziile nu lipsesc. De aceea, o discuție la ora de dirigenție despre efectele negative ale consumului de alcool îi va ajuta să se poziționeze corect față de această tentație. În plus, vor învăța chiar ei să își identifice colegii care deja consumă frecvent alcool și cum să le dea o mână de ajutor.
Bănuiți de furt de sezon identificați de polițiști
În ziua de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Merei au identificat principalii bănuiți în cazul unui furt de struguri.
Fapta a fost sesizată în ziua de 29 septembrie a.c., de către persoana vătămată, un bărbat de 55 de ani, din Năeni.
Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că în ziua de 29 septembrie a.c., bănuiții, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 47 și 58 de ani, toți din Prahova, ar fi sustras 700 de kilograme de struguri dintr-o plantație de viță de vie, din Năeni.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuiților.
Bănuiți de săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere depistați de polițiști
În ziua de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Smeeni au identificat principalii bănuiți de săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere.
În timp ce își desfășurau activitățile de serviciu, în data de 9 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că pe o stradă din Glodeanu Sărat se află un autoturism abandonat.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că autoturismul aparține unei societăți comerciale din București, cu obiect de activitate închirierea autoturismelor.
Din investigaţii, a reieşit că bărbatul care ar fi închiriat autoturismul de la agentul economic, un bucureştean de 45 de ani, Acesta ar fi oferit maşina spre utilizare altor două persoane, doi bărbaţi de 24 și 42 de ani, de asemenea din Bucureşti. Ulterior, cei doi bărbați de 24 și 42 de ani, s-ar fi deplasat în Glodeanu Sărat, unde ar fi dezmembrat mai multe piese de caroserie și electrice, cu scopul de a le comercializa.
Prejudiciul, în valoare de peste 15.000 de euro, a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuiților.
Nereguli în trafic
În data de 18 octombrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au efectuat activităţi de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 142 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 17 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.
Poliţiştii rutieri au acționat pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul legal de viteză.
Aparatele radar amplasate au înregistrat 37 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 12 dintre conducătorii auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90.
Cu cea mai mare viteză – 152 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unei conducătoare auto de 47 de ani, din Suceava, ce rula pe DN2E85, în afara localității Căldărușanca.
Alte 4 permise au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce șoferilor care nu au respectat semnificația culorii roșii a semaforului, cât și celor ce au pus în pericol viața celorlalți participanți la trafic prin efectuarea incorectă a manevrei de depășire.
Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (27), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (9), dar şi 44 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat și pentru conștientizarea pietonilor, bicicliștilor și a căruțașilor cu privire la riscul la care se expun atunci când încalcă normele rutiere. 12 participanți la trafic din categoriile amintite au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea regulilor de circulație.
Pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii au efectuat peste 70 de testări cu aparatele etilotest/drugtest.
În cazul unui buzoian de 37 de ani, aparatul alcooltest a indicat valoare pozitivă. Acesta a fost depistat și oprit în trafic de polițiști, în timp ce conducea mașina în municipiul Buzău. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea sa, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Facem apel la responsabilitate în trafic şi îi rugăm pe toţi participanţii la trafic să aleagă viaţa!
Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
Totodată, viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă precum şi agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!
Atenţionăm conducătorii auto că trebuie să se asigure corespunzător ori de câte ori efectuează o manevră de schimbare a direcţie de deplasare şi să-i avertizeze pe ceilalţi participanţi la trafic asupra intenţiilor, utilizând corespunzător sistemul de semnalizare.
Reamintim, consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!
Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!
ATENȚIE ÎN TRAFIC!
NU VĂ ANGAJAȚI ÎN DEPĂȘIRI RISCANTE!
RESPECTAȚI LIMITA LEGALĂ DE VITEZĂ
NU UITAȚI DE POLITEȚEA RUTIERĂ!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii