Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:18 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Buzău Acţiuni preventive ale polițiștilor de la Siguranță Școlară

ro

10 Apr, 2024 12:05 514 Marime text
Nr. 117 din 10 aprilie 2024
 
BULETIN INFORMATIV
privind evenimente şi activităţi din ziua de 9 aprilie 2024
 
Acţiuni preventive ale polițiștilor de la Siguranță Școlară 
 
În ziua de 9 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară s-au deplasat la Școala Gimnazială ”Ing. Oprișan Iarca” Unguriu, unde au desfăşurat activități preventiv-informative.
Elevii au fost foarte receptivi şi activi în discuţiile lansate de poliţişti pe marginea  prevenirii bullyingului/ cyberbullyingului, prevenirii consumului de substanţe interzise, prevenirii infracțiunilor comise cu violență și a cunoașterii legislației referitoare la răspunderea penală a minorilor.
          De asemenea, le-au explicat influenţa anturajului, consecinţele legale, psihologice şi sociale ale comiterii de infracţiuni şi le-au vorbit despre instituţiile cărora li se pot adresa pentru sprijin.
Activitatea s-a derulat sub egida Campaniei pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar ”Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”.
  •  
 
Dosar penal pentru tăiere ilegală și furt de arbori
 
În ziua de 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Nehoiu au identificat şi depistat principalul bănuit de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, un braşovean de 36 de ani.
Fapta a fost sesizată la sfârşitul anului trecut, de către reprezentanţii silvici.
Din cercetări a reieşit că braşoveanul, în calitate de drujbist al societăţii de exploatare autorizate, ar fi tăiat fără drept 7 arbori de esenţă molid de pe un teren împădurit din zona Nehoiaşu.
Poliţiştii au descoperit la locaţia indicată de reprezentanţii silvici 7 cioate, având diametrele cuprinse între 36 și 45 de centimetri, ce nu purtau amprenta dispozitivului special de marcat.

Arborii ar fi tăiaţi cu ajutorul unui motofierăstrău.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub coordonoarea parchetului, pentru stabilirea întregii activității infracționale a bănuitului.   
 
  •  
 
Accident de circulaţie
 
          Ieri, 9 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, a fost sesizată producerea unui accident de circulaţie, pe strada Transilvaniei, din municipiul Buzău.
Din primele cercetări la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Buzău către Verneşti, de către un buzoian în vârstă de 49 de ani, a surprins şi a accidentat o minoră de 16 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii.
Pietonul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
  •  
 

Nereguli în trafic / Tânăr şofer vasluian scos din trafic de poliţiştii din Buzău pentru că gonea cu peste 200 km/h pe DN2E85, pe timp de noapte.
 
În ultimele 24 de ore, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au aplicat 231 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 80.000 de lei.
Astfel, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, polițiștii rutieri au sancţionat 74 de conducători auto, 13 au fost opriți în trafic pentru că au circulat la volanul unor autovehicule cu defecțiuni tehnice, iar alţi 36 pentru că nu au purtat centura de siguranță.
Cea mai mare viteză – 201 km/h a fost înregistrată de aparatul radar ce a acţionat pe DN2E85, pe timp de noapte, în afara localităţii Poşta Câlnău. Autoturismul era condus de un tânăr şofer vasluian, în vârstă de 21 de ani.
20 de permise au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 permise au fost reţinute celor care nu au acordat prioritatea de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului public sau autovehiculelor ce aveau acest drept și două pentru efectuarea de depășiri neregulamentare.
Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal în cazul unui șofer care s-a urcat la volanul mașinii, cu toate că aceasta nu era înmatriculată.
 
Conducătorii de vehicule sunt sfătuiţi să reducă viteza de deplasare şi să circule cu atenţie sporită:
- la apropierea de trecerea pentru pietoni, astfel încât să poată opri şi acorda prioritate;
- în zona instituţiilor de învăţământ, obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii;
- la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun, în special cele care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversare prin faţa mijlocului de transport.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii