IPJ Buzău Ofițerii de la Siguranță Școlară în dialog cu elevii de la Nehoiu
IPJ Buzău: Ofițerii de la Siguranță Școlară în dialog cu elevii de la Nehoiu
12 Dec, 2023 16:03
ZIUA de Constanta
623
Marime text
Nr. 393 din 12 decembrie 2023
BULETIN INFORMATIV
privind evenimente şi activităţi din ziua de 11 decembrie 2023
Ofițerii de la Siguranță Școlară în dialog cu elevii de la Nehoiu
În data de 11 decembrie a.c, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate de prevenire și combatere a traficului de persoane cu elevi ai Liceului Teoretic "Nicolae Iorga", din Nehoiu, alături de coordonatorul Centrului Regional Ploiești din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
Scopul a fost acela de a diminua riscul de victimizare a minorilor. În cadrul dezbaterilor au fost abordate aspecte referitoare la modalitatea de sesizare a unor situații de pericol, precum și aspecte privind minimele măsuri de protecție pe care le pot adopta, astfel încât să nu devină victime.
Totodată, au fost abordate și aspectele legislative de interes pentru cei care urmează cursurile unei școli auto sau care au dobândit recent permise de conducere, precum prevederile Legii nr. 213/2023, care elimină posibilitatea ca șoferii care au produs un accident rutier mortal, fiind sub influența alcoolului, drogurilor sau neavând permis de conducere să fie condamnați la închisoare cu suspendare.
Elevilor le-au fost prezentate, sub forma unor sesiuni informative, efectele dăunătoare asupra sănătății și calității vieții umane atât a consumului de droguri sau a altor substanțe interzise, precum și a consumului de alcool - factori favorizanți în generarea unor probleme de comportament.
La activitate au luat parte 60 de elevi din clasele a VIII-a, a XI-a si a XII-a.
Arestați pentru tentativă la furt calificat
În ziua de 11 decembrie a.c., în urma materialului probator administrat de polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Ziduri, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a principalilor bănuiți în cazul unei tentative la furt calificat.
Din investigații a reieșit că bănuiți de comiterea faptei sunt doi minori de 15, respectiv 16 ani, din localitate.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 3/4 decembrie a.c., bănuiții ar fi pătruns prin efracție în incinta lăcașului de cult. Reprezentanții parohiei nu au sesizat lipsa vreunui bun.
În cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a tinerilor, iar instanța a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.
Cercetat pentru furt
În ziua de 11 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de poliție Brădeanu au identificat principalul bănuit în cazul unui furt din autovehicul.
Fapta a fost sesizată în data de 9 decembrie a.c., de către o femeie în vârstă de 46 de ani, din Brădeanu.
Din investigații a reiesit că bănuit este un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Constanța.
Din cercetări s-a stabilit că, sub pretextul achiziționării unui autoturism, bănuitul ar fi urcat la volanul mașinii și, profitând de neatenția proprietarului autoutilitarei, ar fi sustras documentele vehiculului.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru documentarea întregii activități infracționale a bănuitului.
Politiști rutieri acționează în vederea prevenirii accidentelor rutiere
În data de 11 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au continuat activitățile de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
79 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar doi dintre aceștia au rămas făra permise de conducere, întrucât alcooltestul a indicat valori pozitive în cazul
lor.
Aparatele radar amplasate au înregistrat 15 autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, aceștia fiind sancționați contravențional.
Unul dintre șoferii care au rămas pietoni pentru urmatoarea perioada a predat permisul de conducere, deoarce nu a acordat prioritate de trecere celor ce aveau acest drept.
13 șoferi au fost sancționați contravențional pentru că au ignorat prevederile legislative referitoare la obligația purtării centurii de siguranță, iar 10 conducători auto au primit sancțiuni pentru alte abateri în trafic.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 16.000 de lei.
Atenție în trafic! - ALEGE VIATA!
Conductorii auto care pleacă la drum trebuie să spună „NU" alcoolului, să își păstreze calmul în trafic, să circule prudent și să se asigure corespunzător la efectuarea oricăror manevre, pentru a ajunge în siguranță la destinație.
Pietonilor le atragem atenția că trebuie să traverseze numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de stradă!
De asemenea orice traversare trebuie efectuată doar după ce s-au asigurat în prealabil, precum și după ce sunt siguri că intenția le-a fost observată de conducătorii auto.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii