IPJ Buzău Vacanță în siguranță!
IPJ Buzău: Vacanță în siguranță!
02 Jul, 2024 14:30
ZIUA de Constanta
3894
Marime text
Nr. 233 din 2 iulie 2024
BULETIN INFORMATIV
privind evenimente şi activităţi din data de 1 iulie 2024
Vacanță în siguranță!
La data de 1 iulie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroului Siguranță Școlară au desfăşurat activități de tip outdoor cu preșcolari și școlari din municipiul Buzău în cadrul proiectului „Școala din parc”.
Copiilor le-au fost prezentate pe înțelesul lor câteva situații de risc specifice vârstei, fiindu-le oferite recomandări preventive pentru siguranța proprie.
Aceștia au fost îndrumați să evite abordările directe de către persoane străine, să refuze diferite bunuri oferite de către aceștia, dar mai ales să refuze categoric apropierea excesivă, contactul fizic nejustificat, cât și însoțirea necunoscuților, precum și anunțarea imediată a părinților/bunicilor cu privire la aceste situații.
Totodată, părinții au fost consiliați cu privire la siguranța on-line a minorilor, siguranța pe drum și acasă atunci când nu sunt supravegheați de către adulți.
De asemenea, polițiștii au oferit recomandări pentru ca cetățenii să se bucure de o vară și de vacanță în siguranță. A fost abordat și subiectul importanţei diferenţierii binelui de rău, în vederea conştientizării celor mici încă de la vârste fragede cu privire la efectele unor acţiuni ce îi pot aduce într-o zonă de risc. Celor mici le-a fost explicată inclusiv noţiunea de substanţă interzisă, în limbaj adecvat vârstei.
9 dosare penale întocmite de poli i ti pentru infrac iuni la regimul rutier.ț ș ț
vehicul pe drumurile publice având dreptul de conducere suspendat i conducerea peș
drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
Nereguli în trafic
La data de 1 iulie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au aplicat 152 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 11 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
De asemenea, poliţiştii rutieri au acționat pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere în care ar putea fi implicaţi pietonii și bicicliștii, cât și pentru conştientizarea riscurilor la care se expun atunci cand nu respectă regulile de circulație. 39 de participanți la trafic din aceste categorii au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea legislației rutiere.
Totodată, polițiștii, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor, cu scopul reducerii victimizării prin accidente rutiere ce s-ar putea produce pe fondul defecţiunilor tehnice ale maşinilor. Astfel, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale șoferilor ce s-au urcat la volanul unor autovehicule neconforme din punct de vedere tehnic și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Polițiștii au acționat pentru depistarea și scoaterea din circulație a șoferilor care au depășit limita legală de viteză. Astfel, au fost depistați 43 de şoferi care au depăşit limitele legale de viteză, iar 9 dintre aceştia au predat permisele de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 156 km/h – a fost înregistrat de aparatele radar, autovehiculul unui bărbat de 63 de ani, din Buzău, ce rula pe DN2E85, în afara localității Costești.
Alte 2 permise de conducere au fost reţinute pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului, pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor ce aveau acest drept.
De asemenea, 40 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate șoferilor ce nu au purtat centura de siguranță și 54 de sancțiuni pentru alte abateri în trafic.
Polițiștii au întocmit 5 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere unui autovehicul de catre o persoană având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.
Într-unul din cazuri este vorba despre un bărbat de 35 de ani, din Vernești, ce a fost depistat de către polițiștii Secției de poliție rurală Berca, în timp ce conducea un autovehicul pe o stradă din localitatea de domiciliu.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că acestea nu reprezintă probe în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de alcool sau a unor substanțe interzise.
Verificările specifice s-au realizat cu sprijinul aplicației eDac, noul sistem de verificare a documentelor, operaționalizat în contextul aderării României la Schengen.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 145.000 de lei.
Pentru a ajunge în siguranță la destinație, poliţiştii vă recomandă:
* Interesați-vă înainte să porniți la drum cu privire la traseul pe care urmează să-l parcurgeți şi atenţie la intervalul canicular, încercaţi să evitaţi deplasările între orele!
* Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi țineți cont de politeţea rutieră! De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
* Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile!
* Respectaţi regimul legal de viteză! Viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă unul dintre principalii factori generatori de accidente!
* Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
* Pietonilor le reamintim că trebuie să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Tot lor le recomandăm, pe cât posibil, să evite folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. Dacă deplasarea nu poate fi amânată, le recomandăm să poarte elemente de vestimentaţie fluorescent-reflectorizante pentru a fi vizibili în trafic.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii