IPJ Cluj Acțiuni rutiere derulate în contextul festivalului Electric Castle
IPJ Cluj: Acțiuni rutiere derulate în contextul festivalului Electric Castle
20 Jul, 2023 15:12
ZIUA de Constanta
602
Marime text
Nr. 847604/175 din 20 iulie 2023
BULETIN DE PRESĂ
ACȚIUNI RUTIERE DERULATE ÎN CONTEXTUL FESTIVALULUI ELECTRIC CASTLE
ACȚIUNI RUTIERE DERULATE ÎN CONTEXTUL FESTIVALULUI ELECTRIC CASTLE
În cursul serii de 19 iulie a.c., în contextul desfășurării festivalului de muzică Electric Castle, polițiștii rutieri clujeni, cu suportul Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și sprijinul efectivelor din cadrul altor inspectorate de poliție județene, au acționat pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.
S-a acționat în municipiul Cluj-Napoca și cu preponderență pe DN1C E576, fiind o arteră intens circulată în această perioadă.
Au fost efectuate peste 500 de testări cu aparatele etilotest și 93 de testări cu aparatele Drugtest.
Au fost întocmite 5 dosare de cercetare penală la regimul rutier, respectiv 4 pentru conducerea sub influența substanțelor psihoactive și unul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Totodată, în cazul a 4 șoferi depistați sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere.
În cazul a 3 bărbați, cu vârste între 22 și 47 de ani, care au fost opriți în trafic în timp ce conduceau autovehicule, la testarea cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive au fost înregistrate valori pozitive. De asemenea, un conducător auto, în vârstă de 27 de ani, a fost oprit în trafic de polițiști și testat cu aparatul etilotest, având concentrația de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la testarea cu aparatul Drugtest a fost înregistrat rezultat pozitiv.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale sub aspectul infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Vă recomandăm să respectați regulile și indicațiile polițiștilor rutieri, iar dacă ați consumat băuturi alcoolice, alegeți alternative responsabile pentru a ajunge la destinație, în niciun caz să conduceți!
**
REȚINUT PENTRU VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ ȘI COMITEREA UNOR INFRACȚIUNI RUTIERE
La data de 19 iulie a.c., un bărbat de 43 de ani, din Cluj-Napoca a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul cu numere false și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
În fapt, din cercetări a rezultat că la data de 16 iulie a.c., în jurul orei 02:30, bărbatul, care se deplasa cu un autoturism pe strada Târgului, în localitatea Cătina, la intersecția cu DJ 161F, nu ar fi oprit la semnalul regulamentar efectuat de un agent de poliție din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla.
Acesta ar fi acroșat cu oglinda un alt agent de poliție aflat în filtrul rutier, rănindu-l, ulterior părăsind locul accidentului.
Au fost demarate investigații, în urma cărora a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere și că autoturismul condus de acesta avea montate plăcuțe cu numere false de înmatriculare.
După depistare, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Gherla.
În cauză, sunt continuate cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul cu numere false și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
**
ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ÎN MUNICIPIUL CÂMPIA TURZII PENTRU SIGURANȚA CELOR MICI
ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ÎN MUNICIPIUL CÂMPIA TURZII PENTRU SIGURANȚA CELOR MICI
În perioada 18-19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au desfășurat activități interactiv-preventive, alături de micuții participanți la tabăra de vară organizată de Parohiile Ortodoxe nr.2 și 5, din municipiu.
În scopul prevenirii victimizării lor, polițiștii le-au prezentat acestora informații utile despre regulile de circulație, dar și despre importanța adoptării unor comportamente nonviolente.
Întâlnirile au fost interactive, micuții manifestând numeroase curiozități referitoare la profesia de polițist și activitățile derulate de polițiști și au fost încântați să viziteze sediul unității de poliție, să observe îndeaproape autospecialele și aparatura utilizată de specialiștii criminaliști.
În scopul prevenirii victimizării lor, polițiștii le-au prezentat acestora informații utile despre regulile de circulație, dar și despre importanța adoptării unor comportamente nonviolente.
Întâlnirile au fost interactive, micuții manifestând numeroase curiozități referitoare la profesia de polițist și activitățile derulate de polițiști și au fost încântați să viziteze sediul unității de poliție, să observe îndeaproape autospecialele și aparatura utilizată de specialiștii criminaliști.
***
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii