Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:57 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Cluj Buletin de presă - 23.05.2022

ro

23 May, 2022 14:20 952 Marime text
Nr. 176560/177 din 23 mai 2022

 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
AU PUS ÎN PERICOL SIGURANȚA CIRCULAȚIEI

Cercetări pentru conducere sub influența alcoolului
 
La data de 21 mai a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au oprit pentru verificări autoturismul condus pe strada Constructorilor, din municipiu, de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Tureni.
 
Testat cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul municipal Turda, unde i-au fost recoltate mostre bilogice în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
 
Testat pozitiv cu aparatul drugtest
 

La data de 21 mai a.c., în jurul orei 02.45, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au oprit în trafic, pe strada Vâlcele, un conducător auto în vârstă de 37 de ani, din județul Hunedoara.
 
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, fiind înregistrat un rezultat pozitiv privind prezența unor substanțe care pot avea efecte psihoactive în organism.
 
În baza testării, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.
 
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
Depistat la volanul unui autoturism fără permis de conducere

La data de 20 mai a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au depistat pe DN1 E60, în localitatea Izvoru Crișului, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Cluj, care se deplasa cu un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
Fără permis de conducere, rezultat pozitiv la alcooltest
La data de 22 mai a.c., în jurul orei 00.40, polițiștii de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au oprit în trafic, pe strada Grădinilor, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Viișoara.
Verificările efectuate au condus la stabilirea faptului că acesta nu deținea permis de conducere.
Deoarece testarea cu aparatul etilotest a bărbatului a indicat valoarea de 0,49 mg./l alcool pur în aerul expirat, polițiștii l-au condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor de sânge și stabilirii alcoolemiei.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
Depistat sub influența alcoolului
Pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe este cercetat și un alt bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Satu-Mare, depistat în aceeași zi, în jurul orei 00.50, de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej.
 
Oprit în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Libertății, din municipiul Dej și testat cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiind astfel condus la unitatea medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
 
Cercetat pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat
 
La data de 21 mai a.c., în jurul orei 18.10, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Baciu au depistat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din județul Cluj, care se deplasa cu o motocicletă în localitatea Suceagu, din comuna Baciu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie.
 
De asemenea, motocicleta nu avea montată plăcuța cu număr de înmatriculare.
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
 
 
**
 
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ÎN MUNICIPIUL DEJ ȘI ÎN LOCALITĂȚILE ARONDATE
 
 
În perioada 20-22 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej și cei ai Secției 5 Poliție Rurală au desfășurat activități pentru menținerea unui climat de ordine si siguranță publică pe raza de competență, urmărindu-se de asemenea reducerea riscului rutier și prevenirea unor posibile evenimente antisociale.
Activitatea desfășurată a condus la legitimarea a 148 de persoane și verificarea unui număr de 96 de vehicule. În urma abaterilor constatate, s-a impus aplicarea a 83 de sancțiuni contravenționale, 77 dintre acestea pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice, context în care au fost reținute șapte permise de conducere, dar și un certificat de înmatriculare.
Totodată, au fost constatate patru infracțiuni la regimul rutier.
Activitățile derulate au avut sprijinul efectivelor de jandarmi.
 
 
**
 
ACTIVITĂȚI DERULATE DE POLIȚIȘTI ÎN ORAȘUL HUEDIN ȘI ÎN ZONA RURALĂ
 
 
Polițiștii Orașului Huedin, alături de cei ai Secției 8 Poliție Rurală au acționat în acest sfârșit de săptămână în orașul Huedin și în localitățile arondate, în vederea creșterii responsabilizării și a disciplinei rutiere în rândul participanților la trafic, precum și în vederea combaterii faptelor antisociale.
În urma acțiunii desfășurate, în perioada 20-22 mai a.c., au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale.
Au fost legitimate peste 220 de persoane și verificate 146 de autovehicule.
Din totalul măsurilor legale aplicate, 61 de sancțiuni contravenționale au reprezentat încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice. De asemenea, în contextul respectiv a fost reținut un permis de conducere, dar și patru certificate de înmatriculare.
În acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul Compartimentului Rutier, structurilor de investigații criminale și ordine publică.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii