IPJ Cluj În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate laptopuri, un HDD și telefoane mobile
IPJ Cluj:În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate laptopuri, un HDD și telefoane mobile
23 Nov, 2023 13:55
ZIUA de Constanta
560
Marime text
Nr.847604/283 din 23 noiembrie 2023
CERCETAȚI PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ
La data de 23 noiembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în județele Cluj, Alba și Arad, în 3 cauze penale, în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, în formă continuată.
Din cercetările efectuate a rezultat că trei persoane, în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi stocat și distribuit mai multe materiale pornografice cu minori, prin intermediul rețelelor de socializare.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 3 laptopuri, un HDD și 4 telefoane mobile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul inspectoratului de poliție județene Alba și Arad, precum și al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii