IPJ Cluj La volan sub influența alcoolului
IPJ Cluj:La volan sub influența alcoolului
26 Jul, 2023 15:46
ZIUA de Constanta
789
Marime text
Nr. 847604/178 din 26 iulie 2023
BULETIN DE PRESĂ
CERCETAȚI PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS
CERCETAȚI PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS
La data de 25 iulie a.c., în jurul orei 19.50, polițiștii municipiului Câmpia Turzii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din județul Bacău, pe DN 15 E60, în localitatea Luna.
Din verificări s-a constatat că dreptul bărbatului de a conduce vehicule era suspendat, în cauză fiind demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Ulterior, în cursul nopții, în jurul orei 00.30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au depistat pe DJ 150, în comuna Viișoara, un tânăr de 21 de ani, din județul Cluj, aflat la volanul unui autoturism, deși avea dreptul de a conduce vehicule suspendat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
**
LA VOLANUL UNUI AUTOTURISM, DEȘI SE AFLA SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
Ieri, 25 iulie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca, alături de cei ai Biroului Rutier Cluj au depistat în trafic, pe strada Observatorului, un bărbat de 48 de ani, din județul Maramureș, care se deplasa cu un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
**
ACȚIUNI PREVENTIVE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA
La data de 25 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Cluj, alături de polițiștii secțiilor urbane și rurale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, au desfășurat activități în trafic, cu scopul prevenirii accidentelor rutiere, asigurării unui climat de siguranță, precum și în vederea impunerii respectării legislației rutiere de către participanții la trafic.
Abaterile constatate de polițiști au impus aplicarea a 72 de sancțiuni contravenționale, context în care au fost reținute 4 permise de conducere.
În cadrul acțiunii desfășurate a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Începând cu ora 10.00, în cadrul proiectului ”La o cafea cu un polițist”, polițiștii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au derulat activități pentru combaterea consumului de substanțe interzise, discuțiile vizând consecințele produse de acestea, dar și gravitatea conducerii unui vehicul sub influența alcoolului/drogurilor.
De asemenea, au fost derulate informări asupra modificările legislative și anume înăsprirea modului în care sunt aplicate pedepsele în cazul accidentelor mortale, provocate de persoane aflate sub influența alcoolului, a drogurilor sau care conduc fără permis.
Ulterior, polițiștii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu reprezentanții Agenţiei Naţionale Antidrog - filiala Cluj, au desfășurat două activităţi preventive cu 45 elevi clujeni, aflați într-o tabără de vară în localitatea Feleacu.
Polițiștii au oferit recomandări pentru prevenirea victimizării lor în timpul vacanței, atunci când sunt acasă sau în spațiul public. De asemenea, a fost dezbătută tema ”Consumului de droguri – efectele şi concecinţele consumului substanţelor ilegale”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii